Într-un mesaj postat pe site-ul forului paneuropean, se subliniază că Republica Moldova se află într-o stare de confuzie juridică şi politică, ca urmare a interpretării de către Curtea Constituţională a termenului limită pentru crearea unui nou guvern şi dizolvarea parlamentului (rezultat în urma alegerilor din 24 februarie). Aceasta ‘în timp ce s-a ajuns la un acord politic şi s-a format o coaliţie de guvernare şi un guvern complet operaţional’, după cum au precizat cei doi coraportori.
În mesajul lor, ei subliniază că aşteaptă opinia Comisiei de la Veneţia cu privire la aspectele juridice ale acestor decizii, îndemnând forţele politice să manifeste reţinere şi să respecte principiile democratice şi voinţa poporului. ‘Liderii politici au responsabilitatea de a se asigura că instituţiile statului acţionează în interesul poporului Republicii Moldova şi nu împiedică buna funcţionare a instituţiilor democratice’, se mai arată în mesajul coraportorilor APCE, care anunţă că vor urmări îndeaproape situaţia şi vor acţiona în consecinţă.