10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInternaționalAntony Blinken se preocupă de condamnarea eroului din filmul „Hotel Rwanda”

Antony Blinken se preocupă de condamnarea eroului din filmul „Hotel Rwanda”

Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat miercuri că a ridicat în discuţiile cu preşedintele Rwandei problema preocupărilor SUA privind detenţia eroului din filmul “Hotel Rwanda”, Paul Rusesabagina, care este portretizat drept salvatorul a sute de oameni în timpul genocidului din 1994, relatează Reuters.

Rusesabagina, în vârstă de 67 de ani, rezident permanent în SUA, a fost condamnat în septembrie la 25 de ani de închisoare pentru opt capete de acuzare de terorism în legătură cu o organizaţie care se opune regimului preşedintelui Paul Kagame.

Ministrul de externe rwandez Vincent Biruta a spus că Paul Rusesabagina a fost condamnat cu respectarea legii, dar acesta a respins toate acuzaţiile şi a refuzat să ia parte la un proces pe care el şi susţinătorii lui l-au numit o farsă politică. SUA au acuzat în mai că acesta a fost “deţinut în mod nejustificat”.

Rusesabagina, care a fost elogiat în întreaga lume după ce a fost portretizat de actorul Don Cheadle în filmul din 2004 “Hotel Rwanda”, este o voce critică faţă de Kagame. El este deţinut în prezent într-o închisoare din Rwanda, potrivit agerpres.ro.

Antony Blinken vrea ca soarta eroului din „Hotel Rwanda” să fie legată de un proces corect și în care să existe o serie de garanții

Într-o conferinţă de presă comună cu Biruta din capitala Kigali, Blinken a spus că Washingtonul a fost clar în privinţa preocupărilor sale legate de procesul şi condamnarea lui Rusesabagina, şi în special de ceea ce el a numit “lipsa garanţiilor privind un proces corect”.

“Continuăm să îndemnăm guvernul să abordeze preocupările privind protecţia legală acordată lui şi cazului său şi să stabilească măsuri de protecţie pentru a preveni rezultate similare în viitor”, a spus Blinken.

Şeful diplomaţiei SUA a spus că a discutat despre cazul lui Rusesabagina în întâlnirea pe care a avut-o joi cu Paul Kagame, dar a refuzat să spună ce i-a răspuns şeful statului rwandez.

Vincent Biruta a replicat la comentariile lui Blinken.

“A fost arestat. A fost judecat şi condamnat alături de alte 20 de persoane, alţi 20 de complici, pentru crime grave… Iar asta s-a făcut legal, în conformitate atât cu legea rwandeză, cât şi cu cea internaţională. De aceea, Rwanda va continua să respecte legile noastre şi deciziile luate de justiţie”, a spus Biruta.

Rusesabagina a recunoscut că a avut un rol de conducere în Mişcarea Rwandeză pentru Schimbare Democratică (MRCD), dar a negat orice responsabilitate pentru atacurile comise de aripa sa armată, Frontul de Eliberare Naţională (FLN). Judecătorii au apreciat că cele două grupări nu pot fi diferenţiate una de cealaltă.

Familia lui Rusesabagina i-a cerut preşedintelui american Joe Biden să intervină pentru eliberarea sa.

Desemnarea “deţinut în mod nejustificat” înseamnă că responsabilitatea pentru cazul lui Rusesabagina va fi transferată de la Biroul afacerilor consulare al Departamentului de Stat la Biroul trimisului special pentru ostatici, ceea ce ridică profilul politic al chestiunii.

Rwanda așteaptă în curând primii solicitanți de azil din Marea Britanie

Un oficial guvernamental din Rwanda a declarat că primii 50 de solicitanți de azil, trimiși din Marea Britanie în cadrul unui program controversat, ar putea sosi până la sfârșitul lunii mai.

Rwanda se așteaptă ca primii 50 de solicitanți de azil din Marea Britanie să fie transferați până la sfârșitul lunii mai, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului. Asta în cadrul planurilor controversate și foarte criticate ale Regatului Unit, anunțate în aprilie.

Oficialii rwandezi au dus jurnaliștii într-un tur al căminelor care sunt adaptate pentru a-i găzdui pe migranți.

Purtătorul de cuvânt adjunct al guvernului, Alain Mukurarinda, spune:

„Ei nu vor fi închiși, vor fi în locurile pe care le-ați vizitat, vor putea ieși și intra. La un moment dat, după ce statutul lor va fi stabilit, vor trebui să meargă și să trăiască cu alți rwandezi. Dar ei vor fi liberi. Nu vor fi prizonieri”.

Anul trecut, peste 28.000 de migranți și refugiați au traversat din Europa continentală spre Marea Britanie pe bărci șubrede.

Planul Marii Britanii de a trimite solicitanții de azil în țara din Africa de Est este prezentat ca o încercare de a perturba modelul de afaceri al bandelor de traficanți de persoane.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă