-2.1 C
București
miercuri, 21 ianuarie 2026
AcasăPoliticăANI, val de sesizări penale: 14 funcționari și aleși locali vizați de...

ANI, val de sesizări penale: 14 funcționari și aleși locali vizați de anchete

Mai mulți primari, consilieri locali și polițiști sunt acuzați de Inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) de conflict de interese și incompatibilitate în mai multe județe.

ANI au descoperit încălcări ale regimului juridic al incompatibilităților și conflictelor de interese în cazul a 14 persoane și au transmis dosarele către organele de urmărire penală sau au constatat abateri administrative, potrivit unui comunicat oficial.

Funcționar din Vrancea, acuzat că și-a favorizat familia

În cazul Stănicăi Serea, funcționar public la Primăria Măicănești (Vrancea), ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru folosirea funcției în scopul favorizării unor persoane.

Aceasta este acuzată că a semnat documente care au stat la baza unor achiziții directe ale unei firme administrate de soțul său, în valoare de 36.971,46 lei. Inspectorii susțin că a fost încălcat art. 301 din Codul Penal.

Primarul din Băile Herculane, vizat de procurori

Cristian Miclău, primarul orașului Băile Herculane (Caraș-Severin), este cercetat pentru presupusa favorizare a propriei familii.

Potrivit ANI, acesta ar fi inițiat demersuri administrative care au permis părinților săi să achiziționeze un imobil monument istoric, după ce orașul nu și-a exercitat dreptul de preempțiune.

Imobilul ar fi fost ulterior scos la vânzare la un preț de peste zece ori mai mare decât cel inițial. Și în acest caz ar fi fost încălcat art. 301 din Codul Penal.

Conflicte de interese la nivel local

ANI a constatat conflicte de interese administrative în mai multe cazuri:

Gabriel Popa, primar al comunei Albeștii de Argeș, este acuzat că a aprobat achiziții de servicii de găzduire pentru site-ul personal „gabrielpopa.ro”, în valoare de 1.500 de lei, în mandatul 2020–2024.

Tatiana Mioara Doagăru, consilier local la Dobrești (Argeș), ar fi participat la votarea unei hotărâri prin care entitatea la care este angajată a fost scutită de taxe și impozite.

Florin Hănțășcu, consilier local la Zamostea (Suceava), este suspectat că a votat într-o speță în care soția sa avea interes direct, fiind mandatar al unuia dintre reclamanți într-un dosar de fond funciar.

Cazuri de incompatibilitate constatate de ANI

Inspectorii au stabilit stări de incompatibilitate pentru mai mulți aleși și funcționari:

Daniela Botu, consilier local la Sadova (Dolj), ar fi exercitat simultan funcția de consilier și o funcție contractuală în aparatul primarului.

Marton Janos, fost consilier local la Zagon (Covasna), s-ar fi aflat într-o situație similară între 2020 și 2024.

Polițiști vizați de anchete ale ANI

Trei cadre ale Poliției sunt acuzate de incompatibilitate:

Luminița Isărescu, fost agent-șef la Drăgășani (Vâlcea), pentru exercitarea simultană a unei funcții în mediul privat.

Sorin Albu, agent-șef la IPJ Ilfov, pentru o situație similară, în perioada 2022–2025.

Gabriel Albulescu, agent de poliție la Mangalia (Constanța), pentru deținerea simultană a unui PFA.

Funcționari publici și consilieri, pe lista ANI

Alte cazuri prezentate de ANI:

Ioan-Augustin Albu (DSVSA Sibiu), acuzat că a candidat la alegeri fără să se suspende din funcție.

Daniel-Mihai Pavel (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene), incompatibil prin cumul de funcții la ANDIS.

Felicia Ancuța Dunca (Primăria Sectorului 1 București), pentru activitate simultană în sistemul privat.

Daniel Eugen Dobre (CJ Ilfov și Primăria Mogoșoaia), pentru exercitarea simultană a două funcții publice incompatibile.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Doliu în sportul românesc! S-a stins din viață fostul vicecampion mondial la kaiac Eugen Botez

Fostul sportiv al clubului Dinamo București, dublu vicecampion mondial și european, a murit la vârsta de 77 de ani.Federația Română de Kaiac-Canoe a anunțat...

Horoscop 22 ianuarie 2026. Zi marcată de claritate mentală

Horoscop 22 ianuarie 2026. Zi marcată de claritate mentală, inițiativă și dorință de schimbare. Influențele astrale favorizează ideile îndrăznețe, dar cer și maturitate în...

România, învinsă pe bandă rulantă la Europenele de handbal! Eliminare după trei eșecuri și un final dramatic cu Macedonia de Nord

Tricolorii au pierdut la limită ultimul meci, 24–23, și părăsesc Campionatul European fără niciun punct.Naționala masculină de handbal a României a încheiat participarea la...
Ultima oră
Pe aceeași temă