Angajații spun că nu sunt primiți la negocieri și cer discuții pe tema reorganizării instituției
Mai mulți angajați ai Senatului protestează în fața biroului președintelui Ilie Bolojan, nemulțumiți de decizia de reorganizare a instituției, care presupune reducerea unor posturi. Protestatarii acuză că nu au fost primiți la negocieri de către Bolojan și cer o analiză corectă a reorganizării, în locul unei măsuri simpliste, care, spun ei, afectează angajații, scrie News.ro.
Cristina Târteață, angajată a Senatului, a declarat că, până în prezent, angajații nu au fost primiți pentru discuții, subliniind că aceștia speră într-o soluție justă. „Credeți că dacă nu speram în asta, mai făceam toate aceste acțiuni? Sperăm într-o dreptate, nu într-o nedreptate care ni se întâmplă astăzi”, a spus aceasta. Târteață a adus un exemplu din Comisia pentru Transporturi și Infrastructură, unde organigrama veche prevedea 5 posturi, iar cea nouă doar 3. „Două dintre aceste posturi nu pot fi desființate conform legislației, iar restul sunt incerte. Nu ar trebui să atingem aceste posturi”, a mai adăugat ea.
Protestele angajaților au început pe 22 ianuarie, când președintele Senatului, Ilie Bolojan, făcea declarații despre măsurile de reorganizare. Angajații i-au atras atenția că „președinția Senatului, ca toate funcțiile acestea, sunt efemere”. Bolojan a mers pentru a discuta cu protestatarii, promițând concursuri corecte pentru posturile disponibile și încheierea sinecurilor. În ciuda intenției de dialog, președintele a fost huiduit de angajații nemulțumiți, care nu sunt de acord cu modul în care se desfășoară reorganizarea.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube