36.9 C
București
vineri, 12 iulie 2024
AcasăSocialJustițieAna Maria Pătru a fost achitată definitiv și ȋn al doilea proces...

Ana Maria Pătru a fost achitată definitiv și ȋn al doilea proces intentat de DNA Ploiești. Instanța a concluzionat că ,,Fapta nu există”

Curtea de Apel București a confirmat, pe 14 mai, sentința pronunțată anul trecut de către Tribunalul București, care a declarat-o nevinovată pe Ana Maria Pătru în dosarul deschis de Direcția Națională Anticorupție, Ploiești, în 2017. Fosta președintă a Autorității Electorale Permanente a mai fost acuzată într-un dosar deschis de DNA Ploiești în 2016, în care, de asemenea, a fost achitată definitiv și declarată nevinovată de Curtea de Apel Bucureşti, în urmă cu patru ani. Concluzia instanței în ambele dosare a fost clară: ,,fapta nu există”.

„Opt ani în infern. Ar putea fi titlul unei cărți document, despre cum poate fi nenorocit un om nevinovat de niște pseudo-magistrați, care se cred Dumnezei, care calcă în picioare principii și valori de drept, demnități umane, destine. Astfel de lucruri nu trebuie să se mai întâmple! Nimănui, niciodată! Niciunei femei nu trebuie să i se mai pună cătușele în față, arătându-i-se pe geam copilul care o așteaptă în ploaie și-n frig, amenințată că nu-l va mai vedea dacă nu recunoaște ceva ce n-a făcut. Voi lupta pentru orice femeie abuzată – de justiție, de politică, de orice instituție a statului român. Voi lupta și pentru orice femeie ignorată – de justiție, de politică, de orice instituție a statului român, atunci când femeia are nevoie de susținere sau când are drepturi ce nu-i sunt respectate ori acordate. A tăcea și a fi fericită că am scăpat, nu reprezintă varianta viabilă pentru mine”, a declarat Ana Maria Pătru la aflarea sentinței de achitare definitivă.

Ana Maria Pătru a fost acuzată de către DNA de trafic de influență, spălare de bani în două dosare, deschise în 2016 și 2017. Ambele au fost extrem de controversate, iar instanțele au descoperit abuzuri și nereguli ȋn rechizitoriul ȋntocmit de procurorii DNA Ploiești.

,,Pe de altă parte, în cauză se reține (…) și conduita caracterizată de rea-credință de care au dat dovadă organele de urmărire penală, care au ascuns probe esențiale în dovedirea credibilității persoanelor audiate și a modalități de sesizare […] Astfel, se va reține că, la data sesizării, organele de urmărire penală nu aveau nicio informație, provenită prin mijloace legale, care să justifice începerea urmăririi penale in rem în cauza nr. 345/P/2016″, se arată ȋn motivarea instanței de judecată pentru achitarea definitivă a Curții de Apel București.

Tribunalul București a declarat-o în ambele procese intentate nevinovată. Curtea de Apel București a respins ca nefondate, apelurile procurorilor DNA și a achitat-o definitiv. După aproape opt ani de procese, instanța a ajuns la concluzia că faptele nu există.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă