3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSănătateAlexandru Rafila, despre decesele suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: „Am îndoieli...

Alexandru Rafila, despre decesele suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”: „Am îndoieli în ceea ce priveşte această situaţie”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are îndoieli cu privire la acuzaţiile unei asistente medicale, care ar fi susţinut că în cadrul Secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” ar fi decedat, în perioada 4 – 7 aprilie, 20 de pacienţi din cauza administrării incorecte a unui medicament.

„Am mai avut o sesizare din partea directorului de îngrijiri al acestui spital la începutul săptămânii. Ca urmare a acestei sesizări, care se referea la alte probleme legate de chestiuni administrative interne de la spital, eu am decis să trimit Corpul de Control, care va merge mâine dimineaţă (n.r. – vineri). Între timp, conducerea spitalului a fost sesizată de acelaşi director de îngrijiri că ar fi primit o informaţie de la o asistentă de pe Secţia de Terapie Intensivă că într-un scurt interval de timp, între 4 – 7 aprilie, s-ar fi înregistrat un număr mare de decese – 20 de decese la pacienţi care nu ar fi fost trataţi corect. Este afirmaţia unei asistente medicale. În sesizare nu este identificată, nu are nume, nu are nimic. (…) Eu am îndoieli în ceea ce priveşte această situaţie, mai ales că discutăm despre un asistent medical care afirmă că medicii nu ar fi administrat tratamentul corect”, a spus Rafila, la Digi 24.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că vineri dimineaţă Corpul de Control se va deplasa la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”.

Totodată, ministrul afirmă că a solicitat şi Colegiului Medicilor din Municipiul Bucureşti sprijin, întrucât este vorba despre o chestiune de natură profesională.

Potrivit acestuia, deocamdată este vorba doar despre o sesizare scrisă, fără precizarea autorului acesteia.

Întrebat dacă 20 de decese în trei zile este un număr neobişnuit de mare, ministrul a răspuns: „Este un număr, chiar şi pentru o Secţie de Terapie Intensivă, un număr neobişnuit de mare, trebuie să vedem care au fost cauzele deceselor, dacă este vreo culpă medicală. Eu nu vreau să ajungem într-o astfel de situaţie în care o reclamaţie neasumată, nedând nume, a unui asistent medical constituie un element de acuzare pentru medici. Nu este corect. Corpul medical, medicii îşi fac datoria în spitalele din Bucureşti, România, şi nu cred că putem să tragem concluzii pripite în urma unei afirmaţii neverificate”.

În opinia sa, nu este vorba despre o acuzaţie asumată. „În primul rând, dacă există o astfel de situaţie gravă, nu înţeleg de ce ar trebui să treacă trei zile, dacă în intervalul 4 – 7 aprilie s-au petrecut aceste lucruri, de ce a mai aşteptat încă trei zile până să dezvăluie aceste lucruri care sunt extrem de grave dacă ar fi adevărate. (…) Am înţeles că s-a făcut şi o sesizare penală. Nu am informaţii de la Parchet în acest sens, dar cu siguranţă noi vom colabora şi va colabora şi conducerea spitalului în acest sens, dacă va fi necesar”, a mai arătat ministrul. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă