18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieProcedură nouă pentru eliberarea Elenei Udrea: apel împotriva contestaţiei în anulare

Procedură nouă pentru eliberarea Elenei Udrea: apel împotriva contestaţiei în anulare

Avocații au apelat la o procedură nouă pentru eliberarea Elenei Udrea, care este acum deținută în închisoarea Târgşor.

Apărătorii fostei consiliere a lui Traian Băsescu au solicitat un apel împotriva contestaţiei în anulare. Avocații au inițiat această nouă etapă a procesului în ziua de luni, 12 septembrie 2022. În replică, reprezentantul DNA a solicitat respingerea cererii avocaților, pe motiv că apelul în cazul respingerii unei contestaţii în anulare este o cale de atac care nu este prevăzută de legea penală. Elena Udrea a asistat la ședința din sala de judecată prin videoconferință.

Contestaţia în anulare fusese respinsă definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în aprilie 2022.

Ultima cerere privind eliberarea Elenei Udrea fusese respinsă în luna aprilie

Magistrații ICCJ sunt cei care iau în discuție, acum, și apelul împotriva contestației în anulare. Completul este format din cinci judecători. Ei au amânat pronunţarea în acest caz pentru data de 19 septembrie 2022.

Elena Udrea a fost ministru al Turismului și a fost consilier al președintelui Traian Băsescu. Ea are de executat o pedeapsă de șase ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată în dosarul “Gala Bute”. În același dosar, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a primit o condamnare de cinci ani de închisoare. Alți inculpați au primit pedepse cu suspendare. Exact în momentul în care sentința devenea definitivă, Elena Udrea a plecat în Bulgaria. În aprilie 2022, Udrea a fost reținută în Bulgaria, la frontiera cu Grecia. La cererea autorităților române, Udrea a fost apoi extrădată din Bulgaria în România.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă