16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSocialJustițiePercheziţii la poliţişti rutieri şi de la înmatriculări

Percheziţii la poliţişti rutieri şi de la înmatriculări

DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, efectuează, duminică, 20 de percheziţii la domiciliile unor persoane şi la sediile a trei structuri de poliţie din judeţul Braşov, într-un dosar de corupţie în care sunt vizaţi poliţişti care ar fi luat bani sau bunuri pentru a nu sancţiona şoferii care au încălcat legea sau pentru a favoriza candidaţi la obţinerea permisului.

Percheziţiile au loc în Braşov, staţiunea Poiana Braşov, oraşul Râşnov, localităţile Moieciu, Dumbrăviţa, Hărman şi Hălchiu. Dintre acestea, trei sunt la sediile unor instituţii publice, respectiv la sediul SPCRPCIV Braşov şi la sediile a două structuri de poliţie din cadrul IPJ Braşov, se precizează într-un comunicat dat publicităţii de DGA.

“Activităţile procedurale se desfăşoară într-un dosar penal în care se efectuează cercetări privind săvârşirea, de către funcţionari MAI din cadrul IPJ Braşov şi SPCRPCIV Braşov, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate, favorizarea făptuitorului şi instigare la conducerea unui vehicul fără permis de conducere. (…) Astfel, există date conform cărora poliţişti rutieri ar fi primit, în anumite situaţii, diverse foloase pentru a nu aplica măsurile legale în cazul constatării unor încălcări ale regulilor de circulaţie pe drumurile publice. De asemenea, unul dintre poliţişti ar fi instigat un conducător auto, căruia îi reţinuse permisul, la conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, iar în altă situaţie, prin activităţile întreprinse, poliţistul ar fi favorizat o persoană aflată într-o procedură judiciară prin îngreunarea cercetărilor. Totodată, cercetările vizează şi fapte ale unor lucrători din cadrul SPCRPCIV care, în schimbul unor foloase, ar fi favorizat candidaţii la obţinerea permisului de conducere ori ar fi programat, preferenţial, diverse persoane fie pentru susţinerea examenului, fie pentru înmatriculare sau preschimbarea permisului”, a mai precizat sursa citată.

În urma percheziţiilor, 16 persoane vor fi duse la audieri.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

MApN anunță că NATO a efectuat un amplu exercițiu de dislocare a trupelor în Slovenia, Ungaria și România

Ministerul Apărării Naționale(MApN) a anunțat joi că Alianța Nord-Atlantică, prin intermediul Corpului de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfășurat, în perioada 15-24 aprilie, exercițiul...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă