10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialJustițieDincă va executa 30 de ani de închisoare şi Ştefan Risipiţeanu -...

Dincă va executa 30 de ani de închisoare şi Ştefan Risipiţeanu – 7 ani

Tribunalul Olt a decis, vineri, că inculpatul Gheorghe Dincă, trimis în judecată pentru omor, trafic de persoane şi alte infracţiuni în cazul dispariţiei adolescentelor Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu, trebuie să execute o pedeapsă maximă de 30 de ani de închisoare, iar Ştefan Risipiţeanu, inculpat pentru viol, şapte ani de închisoare, potrivit încheierii postate pe portalul instanţelor de judecată.

Sentinţa poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Instanţa s-a pronunţat în “Cazul Caracal” după mai multe amânări, scrie Agerpres.ro.

La Tribunalul Olt, unde cauza s-a judecat pe fond, audierile s-au încheiat în luna mai, apoi a fost fixat termen pentru deliberare şi pronunţare în luna iunie, amânate însă până vineri, 23 septembrie.

*** Pe 15 ianuarie 2020 a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul “Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal.

Dincă şi Risipiţeanu se află în Penitenciarul Craiova.

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...
Ultima oră
Pe aceeași temă