10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăZece containere încărcate cu deșeuri, depistate în Portul Constanţa Sud Agigea

Zece containere încărcate cu deșeuri, depistate în Portul Constanţa Sud Agigea

În data de 07.05.2021, în urma unor activități informativ-operative desfăşurate, de către polițiștii de frontieră, în cooperare cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanţa, ai Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și a unui reprezentant al Agenției FRONTEX, au descoperit 10 containere sosite din Germania, pentru o firmă de pe raza judeţului Prahova care efectua activități de import în România.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că nu corespund datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, mărfurile constând în deşeuri, amestec de metal și hârtie, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, în cantitate de aproximativ 200 de tone, ce nu pot fi puse în libera circulaţie pe teritoriul României.

În acest sens, a fost luată măsura nepermiterii importului pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanta învestit în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor folosirea de acte nereale și regimului deşeurilor, iar bunurile vor fi returnate la expeditor.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță a depus plângere la CNCD împotriva preotului Nicolae Tănase, din cauza declarației revoltătoare la adresa femeilor abuzate sexual

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Grupului Verzilor din Parlamentul European, a depus o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva preotului...

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...
Ultima oră
Pe aceeași temă