Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Volintiru, unul din "călăii" Sistemului

Numele procurorului Dănuț Volintiru, adjunctul Secției de Combatere a Corupției din DNA apare în multe dosare pline de controverse în care au fost cercetate persoane căzute în dizgrația Sistemului de putere aflat ”la butoane” în România în perioada 2014 - 2015

Eliza Avram 0 comentarii

Actualizat: 28.02.2018 - 18:07

Controversele referitoare la modul de lucru al procurorilor Direcției Naționale Anticorupție din perioada în care la conducerea instituției a venit Laura Codruța Kovesi sunt deja de notorietate publică.

Până în prezent au fost mediatizate foarte puternic cazurile procurorilor Mircea Negulescu și Lucian Onea de la Serviciul Teritorial Ploiești al Direcției Naționale Anticorupție. Cei doi însă nu sunt singurii procurori controversați care lucrează sau au lucrat la DNA.

Un caz interesant este cel al procurorului Dănuț Volintiru, adjunctul Secției de Combatere a Corupției. În anul 2015 jurnalistul local de la Gorj, Narcis Daju, fost ofițer SRI dezvăluia că soția lui Volintiru, notar de profesie, era abonată la contracte pe bani publici de la Complexul Energetic Oltenia, societate condusă la acea perioadă de Laurențiu Ciurel. Ciurel avea în cele din urmă să fie trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru mai multe fapte penale într-un dosar alături de fostul parlamentar social democrat Dan Șova.  Deși șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a eliminat din instituție alți oameni în jurul cărora au fost controverse publice, în cazul Volintiru a fost însă o tăcere asurzitoare.

Poate și pentru că Volintiru a fost implicat în câteva dosare mari în care a ”decapat” care deranjau Sistemul de putere de la acel moment.

În iunie 2014 procurorul Dănuț Volintiru îl reținea pentru 24 de ore și cerea apoi arestarea preventivă a omului de afaceri Dan Adamescu, patronul Astra Asigurări.

Interesant este că dosarul în care a fost arestat Adamescu viza inițial niște judecători corupți de la Tribunalul București și în primă fază a avut doar un singur procuror de caz care i-a și reținut pe acei magistrați. Volintiru a apărut ca anchetator de abia de la ”momentul Adamescu”.

Și mai interesant este că Laurențiu Ciurel, șeful Complexului Energetic Oltenia din 2015, fuseseră promovat politic de gașca din PSD condusă de Victor Ponta, fost parlamentar de Gorj.

Dănuț Volintiru a mai fost procuror și în show-urile mediatizate numite ”Dosarele ANRP” unde mai mulți oameni căzuți în dizgrația Sistemului de putere din perioada 2014 – 2015 au fost arestați și li s-au imputat prejudicii imense din restituirile de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Problema dosarelor ANRP este că acolo procurorii DNA s-au oprit la jumătatea drumului cu anchetele și nu au mai urmărit să vadă efectiv cum au încasat samsarii de drepturi litigioase despăgubirile de milioane de euro.

Ultimul dosar apărut public cu Volintiru procuror de caz, dezvăluit de luju.ro, este de-a dreptul exploziv și îl vizează chiar pe actualul procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate de Organizată și Terorism, Daniel Horodniceanu.

Mai exact, pe 20 ianuarie 2016 procurorul șef adjunct al Sectiei I a DNA, Dănuț Volintiru a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 43/P/2016 “cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prevăzut de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 raportat la rt. 279 alin 1 Cod penal, constând în aceea ca deși în dosarul nr. 20/P/2006 al DIICOT – Serviciul Teritorial Iași exista deja o ordonanță de institutire a măsurii asiguratorii prin poprirea sumelor de bani deținute în conturi de către Didilă Vasile, Gruia Stoica și Răducan Vasile și de societățile SC GFR SA, SC Transbordare Vagoane Marfă GFR și SC Rapid Com SRL, emisă la 14.05.2014, procurorul de caz a emis o altă ordonanță de schimbare a măsurii asiguratorii, fiind instituite măsuri asupra unor bunuri imobile și mobile, în baza unei cereri formulate de persoanele cercetate, fără să existe temei legal, creând astfel un beneficiu numiților Didilă Vasile, Gruia Stoica și Răducan Vasile ale căror conturi personale au fost deblocate”.

Chiar dacă Volintiru nu îi menționează numele, procurorul de caz care a luat măsura schimbării măsurilor asiguratorii este Daniel Horodniceanu, acesta fiind la acel moment procuror la DIICOT Iași și instrumentând dosarul lui Gruia Stoica.

Dosarul deschis de Dănuț Volintiru a fost ținut așa, aparent în lucru, până în 2017 când același procuror a dispus clasarea cauzei, adică închiderea dosarului.

”Interesant că deși o eventuală faptă de abuz în serviciu se putea dovedi simplu verificând dacă măsurile procurorului de caz erau în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la acel moment dosarul a fost ținut deschis un an de zile ca să se constate că doar s-au schimbat elementele pe care s-au pus sechestru, deci nu e o încălcare a nimic. Nu-ți trebuie, în mod normal, un an de zile să constați acest lucru. Cine știe ce s-o fi întâmplat la DIICOT cu Horodniceanu în perioada aia”, au explicat sursele ”României libere”.

Comentarii

loading...