7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăViorica Dăncilă a aflat că la 10 august n-a fost lovitură de...

Viorica Dăncilă a aflat că la 10 august n-a fost lovitură de stat

“Am aflat că n-a fost lovitură de stat”, a declarat, joi seară, fostul premier Viorica Dăncilă, referindu-se la evenimentele produse la data de 10 august 2018 în Piața Victoriei.

După cum se știe, acele evenimente au început sub forma unui protest pașnic al diasporei dar au continuat cu violențe ale unor demonstranți, care au fost urmate de o intervenție în forță a Jandarmeriei.

Viorica Dăncilă a susținut că, imediat după acele evenimente, ar fi fost informată că a avut loc o tentativă de lovitură de stat.

Pe de altă parte, ea a spus din nou că în ziua de 10 august 2018 era în concediu, fără a preciza însă unde se afla, efectiv, și nici dacă era informată, în acea zi, în timp real, despre evoluția evenimentelor din Piața Victoriei.

La acel moment, acțiunile forțelor Ministerului de Interne în Piața Victoriei ar fi fost coordonate de ministrul de Interne, Carmen Dan, deși, oficial, și aceasta era în concediu.

Aceste declarații intervin după ce Marcel Vela, ministru de Interne în guvernul condus de Ludovic Orban, a anunțat că Ministerul de Interne a desecretizat raportul asupra evenimentelor din 10 august 2018 și că acest raport, desecretizat, a fost trimis la DIICOT: „DIICOT îl folosește. Când ancheta penală se finalizează, el devine public”, a explicat Marcel Vela.

În acest raport ar fi incluse și informații furnizate de SRI și SIE și care, de asemenea, au fost desecretizate de instituțiile emitente. Potrivit unor surse neoficiale, în informările pe care le furnizaseră Ministerului de Interne, SRI și SIE precizau că n-au indicii despre faptul că s-ar fi pregătit ori că ar fi avut loc o tentativă de lovitură de stat.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Lukașenko îl contrazice pe Putin: teroriștii de la Moscova ar fi vrut inițial să fugă în Belarus

Președintele din Belarus a prezentat marți o versiune care contrazice afirmațiile lui Vladimir Putin despre atacatorii din Moscova. Dacă președintele rus a spus că...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă