4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn șofer de ride-sharing a fost arestat pentru două tentative de viol

Un șofer de ride-sharing a fost arestat pentru două tentative de viol

Procurorii de la Parchetul Judecătoriei Sectorului 3 au început cercetările asupra unui șofer care este acuzat de două tentative de viol, de către două cliente.

Surse judiciare susțin că prima faptă a rămas la stadiul de tentativă, dar cea de-a doua, comisă la o zi după prima, ar fi fost mai gravă.

Șoferul ar fi încercat să comită cele două fapte penale în perioada în care era colaborator la o firmă de ride-sharing din București. El a primit mandat de arestare preventivă cu durata de 30 de zile.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă