15.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăUn nou termen stabilit în dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat...

Un nou termen stabilit în dosarul în care Sorin Oprescu este acuzat de luare de mită

Avocatul lui Oprescu a cerut, la ultimul termen, explicaţii privind cooperarea dintre SRI şi DNA în acest dosar, în baza protocolului, însă nu a primit niciun răspuns, aşa că a va retrimite o adresă la DNA.

Dosarul în care sunt judecaţi Sorin Oprescu, foşti angajaţi ai Primăriei Capitalei şi oameni de afaceri a fost trimis de procurorii DNA la Tribunalul Bucureşti în 20 noiembrie 2015, iar după ce a trecut prin procedura de cameră preliminară, a ajuns la judecarea în fond, în 8 iunie 2016 fiind primul termen.

La termenul de miercuri, fostul primar al Capitalei a ajuns spre finalul şedinţei, fiind reprezentat de avocatul său, Viorel Mocanu. Acesta a cerut retrimiterea către DNA a adresei prin care cele informaţii cu privire la modul în care s-a implicat Serviciul Român de Informaţii (SRI) în instrumentarea acestui dosar, în baza protocolului încheiat cu DNA.

Noul termen în dosar a fost stabilit pentru 23 mai.

Potrivit DNA, Oprescu este acuzat că a primit 25.000 de euro la locuinţa să din Ciolpani, de la Bogdan Popa, fost şef al Administraţiei Cimitirelor, care la rândul său este acuzat că a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi ceilalţi inculpaţi, care avea ca scop săvârşirea de infracţiuni de corupţie, mai precis dare şi luare de mită, din sume provenite din bugetul municipiului Bucureşti, grup pe care, de la finalul anului 2013, l-ar fi condus Sorin Oprescu.

“La data de 5 septembrie 2015, inculpatul Oprescu Sorin Mircea în calitate de primar al municipiului Bucureşti, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpaţii Popa Bogdan Cornel şi Stanca Cristian, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinşi în mod necuvenit de cei doi de la administratorii unei societăţi comerciale (denunţători în cauză), în legătură cu un contract de execuţii lucrări în cadrul Centrului Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului. Prin această conduită, primarul Municipiului Bucureşti nu a făcut altceva decât să «valideze» activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţii Stanca Cristian şi Popa Bogdan Cornel, dar şi menţinerea acestuia din urmă în funcţia de director al Administraţiei Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, cu luarea în considerare a posibilităţii numirii sale ca director la ALPAB, deşi ştia că acesta comite infracţiuni de corupţie”, au scris procurorii în rechizitoriu.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Doliu în baschetul românesc. S-a stins din viață fostul mare jucător și antrenor Horațiu Giurgiu

În această dimineață, cu puțin timp înainte de a împlini vârsta de 86 de ani, s-a stins din viață una dintre legendele baschetului românesc,...
Ultima oră
Pe aceeași temă