În ciuda presiunilor din ce în ce mai mari care se făceau asupra lui, la șapte luni și jumătate după ce fusese arestat, avocatul Magnitsky aduce noi dovezi despre modul abuziv în care ofițerii Ministerului de Interne al Rusiei s-au comportat față de el și despre modul în care s-au falsificat documentele menite să justifice arestarea și menținerea lui în detenție.
Documentele falsificate încercau să-l facă vinovat pe Magnitsky de furtul a 230 de milioane de dolari.
Dovezi suplimentare împotriva ofițerilor
„Anchetatorul Silchenko, abuzând de autoritatea lui și ajutat de ceilalți membri ai echipei de investigare, a creat documente fictive pentru a-l reține pe Magnitsky. Circumstanțele descrise în această plângere arată că ofițerii Silchenko, Droganov, Krechetov și Tolchinsky sunt personal interesați de modul în care se va finaliza acest caz și ar trebui să nu facă parte din echipa de investigație“, subliniază o petiție din 30 iunie 2009, în care se cerea recuzarea lui Silchenko și a subalternilor locotenent-colonelului Artyom Kuznetsov – cel care condusese operațiunea de arestare a lui Magnitsky.
Între timp, starea medicală a lui Magnitsky, ținut abuziv în închisoare, se agravează. În iunie 2009, Sergei Magnitsky era deja grav bolnav, slăbise 40 de kilograme și acuza dureri abdominale severe. La acel moment, el a fost diagnosticat cu pancreatită, colecistită și calculi biliari. În iulie 2009, medicii din centrul de detenție i-au recomandat o intervenție chirurgicală de urgență, care a avut loc la data de 1 august 2009.
Închisoare de maximă securitate, dar fără condiții medicale
În mod straniu, pe 25 iulie 2009, cu o săptămână înainte de intervenția chirurgicală planificată, Magnitsky a fost transferat brusc la Butyrka, un centru de detenție de maximă siguranță, dar care nu avea condiții pentru efectuarea unei operații chirurgicale sau pentru investigații medicale complexe, cum ar fi cele cu ultrasunete.
Cei care au decis mutarea deținutului într-o închisoare fără facilități medicale, în ciuda stării precare de sănătate a lui Magnitsky, au fost maiorul Oleg Silchenko, anchetator de la Ministerul de Interne al Rusiei, împreună cu generalul Eduard Petruhin, șeful adjunct al Serviciului Federal de penitenciare al Rusiei.
La 11 septembrie 2009, în timp ce era deținut în închisoarea Butyrka, Magnitsky trimite o nouă petiție, reprodusă ulterior pe site-ul http://russian-untouchables.com/eng/torture-and-death-iv.
“Anchetatorii au organizat acțiuni de presiune fizică și psihologică pentru a-mi suprima voința și, ulterior, m-au forțat să mărturisesc în mod fals împotriva mea și a lui (…). Drept recompensă mi-au promis o condamnare condiționată și libertatea. De fiecare dată când resping în mod repetat aceste cereri venite din partea anchetatorilor, condițiile detenției mele se înrăutățesc și se agravează”, mărturisea, la acel moment, Sergei Magnitsky.
După opt luni de detenție și de tortură, avocatul a început să resimtă dureri atroce generate de problemele sale medicale – litiază, colecistită cronică și pancreatită.
„La 23 august 2009, la ora 16.30 am simțit o durere groaznică în abdomen. La început am rezistat, apoi durerea a devenit atât de atroce încât nici nu mai puteam respira. Colegul meu de celulă a început să bată în ușă strigând după ajutor, dar nu a venit nimeni“, relata Magnitsky, într-o scrisoare datată 25 august 2009.
În iulie și în august 2009, în petiții adresate șefului închisorii Butyrka, Dmitry Komnov, Magnitsky îi cere „urgent să se verifice cum modul în care mi se încalcă drepturile îmi pune în primejdie sănătatea”.
Cereri similare sunt adresate către Oleg Silchenko – anchetatorul de la Ministerul de Interne, Vladimir Davydov – șeful Serviciului Penitenciare de la Moscova, Yuri Chaika – procuror general, precum și către judecătorii Krivoruchko și Stashina.
Răspunsurile primite sunt cinice. De exemplu, cel transmis de Oleg Silchenko, la 2 septembrie 2009, este următorul: „Se respinge în totalitate cererea de examinare medicală a lui Magnitsky”.
La rândul ei, judecătoarea Stashina decide că „examinarea dosarelor medicale și a condițiilor de detenție ar fi irelevantă”.
În asemenea condiții, la data de 16 noiembrie 2009, șeful închisorii Butyrka, Dmitry Komnov, recunoaște că Magnitsky are “pancreatită acută, colecistită și calculi biliari” și că ar trebui transferat pentru o “spitalizare de urgență“. Drept urmare, deținutul Magnitsky este mutat de la Butyrka la penitenciarul spital Matrosskaya Tishina.
Deținutul este mutat la izolator și omorât în bătaie
Dar aici, în locul unui tratament medical, tratamentul aplicat deținutului este și mai dur.
La data de 16 noiembrie 2009, Magnitsky este plasat într-o celulă izolator, unde opt gardieni din echipa de intervenție îl pun în cătușe și îl bat cu bastoane de cauciuc.
În aceeași zi, pe 16 noiembrie 2009, în jurul orei 20, o echipă de medici civili ajunge la penitenciarul spital Matrosskaya Tishina pentru a-l consulta pe Magnitsky. Medicii civili au relatat ulterior că timp de o oră și 18 minute nu li s-a permis să intre în celula lui Magnitsky.
“Apoi, gardienii au venit și le-au spus că pacientul a murit. Principala concluzie care poate fi trasă este că pacientul, aflat în stare gravă, a fost lăsat să moară într-o celulă de izolare”, relevă un raport privind moartea lui Magnitsky, datat 28 decembrie 2009.
Campanie RL: Povești din închisoare
România este condamnată constant de CEDO pentru condițiile din penitenciare și plătește milioane de euro despăgubiri. Supraaglomerarea, deficitul de personal, subfinanțarea sistemului, infrastructura învechită îi condamnă pe cei deja condamnați de instanță la mizerie și umilință.
Țări precum Marea Britanie, SUA sau Canada au decis să aplice sancțiuni statelor care nu respectă drepturile omului, implicit drepturile celor închiși. Iar România este pe lista neagră. O statistică a Administrației Naționale a Penitenciarelor arată că un om moare la fiecare trei zile în închisorile românești, cel mai cunoscut caz fiind cel al omului de afaceri Dan Adamescu. Mulți alții se întorc în libertate cu traume de care nu se vor vindeca niciodată.
Teoretic reabilitați, dar în realitate stigmatizați și marginalizați, poveștile acestor oameni rămân de cele mai multe ori necunoscute. Campania „României libere“ își propune tocmai ca aceste povești de suferință să ajungă la public. Cei care au trecut prin traumele sistemului penitenciar românesc sau rudele lor ne pot scrie la e-mail redactia@romanialibera.ro sau la adresa Bd. Unirii nr.1, etaj 6, sector 3, București.
Mărturiile lor vor fi publicate în fiecare ediție de vineri a ziarului.
