4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPuhoaie de PET-uri și gunoaie pe Dunăre

Puhoaie de PET-uri și gunoaie pe Dunăre

Viitura de pe Dunăre, generată de creșterea accelerată a debitului fluviului ca urmare a ploilor și inundațiilor din sudul țării, a adus și mari cantități de gunoaie, PET-uri, doze de aluminiu, cartoane, trunchiuri de copaci, crengi, care se acumulează la pontoanele și schelele de acces pe navele și restaurantele plutitoare de pe Faleză și din Portul Galați.

,,Este urât şi multă mizerie. Înțelegem că apele Dunării sunt mari, că sunt gunoaie aduse din sus, de pe unde au fost inundaţii, dar ar trebui strânse. Sunt un focar de infecţie şi aici, la trecerea cu bacul, dar şi pe faleză și la restaurantele plutitoare de lângă mal“, spune o gălăţeancă. Una din zonele invadate de gunoaiele aduse de ape este cea a pontoanelor Punctului de Trecere Bac, de traversare a Dunării cu bacul către și dinspre malul tulcean. ,,Am fost notificaţi şi de Garda de Mediu.

Noi căutăm soluţii pe la firmele cu care am lucrat şi în anii trecuți, dar deocamdată nu am mai găsit ajutor din partea lor, că nu mai au acel graifer cu care puteau scoate gunoaiele. Am mai vorbit şi în alte părţi, dar deocamdată nimic. Este imposibil să intrăm să adunăm aşa gunoaiele, trebuie măcar o macara plutitoare. Oricum le scoatem şi a doua zi sunt înapoi insulele de gunoaie. Nu avem ce face aşa, ne trebuie utilaje, dar nu am găsit încă“, spune Grigore Crăciun, şeful flotei firmei Navrom Bac Galați. În urmă cu câțiva ani, când zona Falezei a fost invadată de gunoaie, au fost puși să curețe zona pompierii de la ISU, dar la reacțiile vehemente ale presei edilii au  renunțat la această „metodă“, admițând argumentul că nu este o situație de urgență în care să intervină pompierii.

Amenzile sunt de la 50.000 la 100.000 de lei

Garda de Mediu Galați monitorizează situaţia în urma avalanșei de sesizări primite de la gălățeni şi a trimis notificări operatorilor economici care își desfășoară activitatea pe malul Dunării, amenințându-i cu amenzi ce pot ajunge până la 100.000 de lei. „Am verificat şi eu toată zona falezei de la Trecere Bac şi până dincolo de Palatul Navigației, în port, şi am transmis notificări către toţi operatorii economici care desfăşoară activităţi în zona respectivă şi care au pontoane. E adevărat că nu sunt deşeurile dumnealor, dar trebuie să se ocupe de curăţenie în zona în care îşi desfăşoară activitatea.

După notificări vom face şi controale şi dacă nu se vor lua măsurile cerute de noi vom da amenzi“, ne-a declarat Marian Daniel Mocanu, comisarul-șef al Gărzii de Mediu Galaţi. Cei care nu elimină gunoaiele din zona pontoanelor, navelor sau restaurantelor plutitoare pe care le dețin riscă amenzi de la 50.000 la 100.000 de lei.   

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă