27.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăProcurorii anchetează dosarul fraudării alegerilor locale din Ciorani: 16 persoane arestate

Procurorii anchetează dosarul fraudării alegerilor locale din Ciorani: 16 persoane arestate

„Din imaginile captate de tabletele STS rezultă că niciunul dintre ei nu are absolut niciun trac infracţional, sunt naturali în ceea ce fac” şi chiar râd de modul în care acţionează se arată în încheierea de şedinţă în care 16 dintre cei 17 inculpaţi, între care şi şi edilul din Ciorani, au fost arestaţi preventiv.

Conform încheierii de şedinţă a Tribunalului Prahova, care a dispus arestarea preventivă a 16 dintre cei 17 inculpaţi în dosarul care vizează fraudarea alegerilor locale din comuna Ciorani, se arată că 12 dintre cei 17 inculpaţi sunt angajaţi ai Primăriei Ciorani, iar ceilalţi sunt rude sau apropiaţi ai acestora.

Conform susţinerilor procurorilor în faţa instanţei, la Ciorani au fost fraudate alegerile la toate cele cinci secţii de votare amenajate în comună. Ceea ce se remarcă este faptul că inculpaţii acţionat cu „naturaleţe” şi chiar râdeau de ceea ce fac.

Conform anchetatorilor, fraudarea alegerilor a avut ca scop consolidarea în PNL a primarului Marin Voicu, care ocupă această funcţie încă din anul 200 şi care în 2020 a trecut de la PSD la PNL.

„Din imaginile captate de tabletele STS rezultă că niciunul dintre ei nu are absolut niciun trac infracţional, sunt naturali în ceea ce fac. Sunt naturali atunci când stampilează buletine de vot care erau de fapt nule (cum e cazul inculpatei XX), sunt naturali atunci când  mută buletine de vot de pe teancul XXXX pe teancul XXX, profitând de faptul că reprezentantul XXXX în sectie ia alte buletine de vot din urnă (cum e cazul inculpatului XX), sunt naturali atunci când strigă o altă optiune politică decât cea exprimată în buletinul de vot (cum e cazul inculpatei XX), sunt naturali atunci când au în mână buletine de vot atribuite XXXX, dar le pun peste buletinele de vot ale XXX sau XXX (cum e cazul inculpatei XX), sunt naturali atunci când solicită schimbarea zonei de focalizare a camerei tabletei STS pentru a nu se observa activitatea infracţională (cum e cazul inculpatei XX), sunt naturali când atunci când aşază buletinele de vot nule sau atribuite XXXX peste voturile atribuite altor candidaţi/formaţiuni (cum e cazul tuturor inculpaţilor), sunt naturali atunci când râd în legătură cu modul propriu de fraudare a alegerilor  (în cazul membrilor secţiei de votare nr. 375)”, se arată în motivare.

O altă miză a fraudării alegerilor locale ar fi, aşa cum reiese din documentele depuse la dosar, faptul că edilul a vrut neapărat să nu obţină un mandat în Consiliul Local Ciorani unul dintre oponenţii săi, care îl critică frecvent pe reţelele  de socializare şi care ar fi făcut opoziţie serioasă în şedinţele de Consiliu.

Toţi inculpaţii duşi în faţa instanţei şi-au susţinut nevinovăţia.

„Fraudarea alegerilor a fost descoperită cu ocazia renumărării buletinelor de vot, efectuate de către organele de poliţie, în prezenta cauză fiind efectuate un număr de 3 astfel de activităţi”, mai arată documentul citat. Ancheta a pornit de la o plângere penală.

Cele mai citite

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Statul Qatar va avea investiții în România de 15 miliarde de euro, anunță premierul Ciolacu

Vizita premierului Marcel Ciolacu în Qatar, în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024, are ca principal obiectiv "dezvoltarea în România a unor proiecte de investiții...

În această săptămână aflăm finalistele Cupei României. Avancronica celor două partide

În această săptămână sunt programate cele două meciuri din semifinalele Cupei României. Pentru un loc în ultimul act al competiției Corvinul Hunedoara se va...
Ultima oră
Pe aceeași temă