4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPrimar din România, ARESTAT preventiv

Primar din România, ARESTAT preventiv

Contabilul şef al Primăriei şi administratorul unei firme au fost şi ei arestaţi

Curtea de Apel Braşov a admis, vineri, contestaţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Braşov şi s-a dispus arestarea preventivă a lui Dorel Toma, primarul oraşului Ghimbav, dar şi a contabilului şef al Primăriei, Alina Geogean, şi a Luciei Dulcinatu, administratorul unei firme, transmite Mediafax.

“S-a admis contestaţia Parchetului. S-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Toţi trei care erau în dosarul respectiv au fost arestaţi. Hotărârea este defintivă”, a declarat judecătorul Răzvan Cosmin Dicu, purtător de cuvânt al CA Braşov.

Tribunalul Braşov, în primă instanţă, a stabilit măsura controlului judiciar pentru inculpaţi, decizia fiind contestată de procurori.

Potrivit rechizitoriului, „în perioada 2009 – 2015, inculpatul Toma Dorel, primar al oraşului Ghimbav şi ordonator principal de credite, împreună cu inculpaţii Geogean Ana-Alina şi Goman Fluture, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a dispus, cu încălcarea dispoziţiilor legale, achiziţionarea de produse (stâlpi de iluminat, mobilier stradal etc.), servicii sau lucrări (amenajare şcoli şi terenuri etc.), de la societăţile comerciale controlate de inculpaţii Goman Fluture, Dulcinatu Lucia, Goman Cristinel şi Gunea Sergiu. Bunurile şi serviciile respective au fost achiziţionate la valori supraevaluate, în mod netransparent, neconcurenţial, fiind favorizate firmele controlate de inculpaţi”.

Potrivit anchetei, procedura aplicată a fost cea a achiziţiei directe, iar primarul Toma Dorel a divizat contractele de achiziţie publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, „fără o estimare prealabilă a valorii contractelor de achiziţie publică şi fără a include în valoarea contractelor de furnizare a produselor valoarea operaţiunilor sau lucrărilor de instalare”.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă