Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Prahova: Tribunalul suspendă procedura de dizolvare a firmelor lui Sebastian Ghiță

Tribunalul Prahova a suspendat, pentru o perioadă de 60 de zile, procedura de dizolvare sau lichidare a firmei SC Asesoft International SA.

Share

Andrei Tudor Dumitru 0 comentarii

30.05.2018 - 10:47

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul a admis propunerea formulată de DNA Ploieşti şi a prelungit cu 60 de zile măsura preventivă a interdicţiei iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare faţă de inculpatele persoane juridice SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, scrie Agerpres.

Totodată, instanţa a dispus luarea măsurii preventive a suspendării procedurii de dizolvare sau lichidare a SC Asesoft International SA pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 1 iunie până la data de 30 iulie inclusiv.

Decizia nu este definitivă.

La începutul lunii martie, Tribunalul Prahova a dispus, într-un dosar din 2014 care are ca obiect 'procedura insolvenţei - societăţi cu răspundere limitată' şi în care SC Asesoft International SA are calitatea de debitor, intrarea în procedura generală a falimentului a SC Asesoft International SA şi dizolvarea societăţii.

Decizia a fost pronunţată în condiţiile în care procurorii DNA Ploieşti au cerut, în martie anul trecut, Tribunalului Prahova interdicţia iniţierii procedurilor de dizolvare sau lichidare privind SC Asesoft International SA şi SC Teamnet International SA, firme controlate de Sebastian Ghiţă, puse sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă în formă continuată şi spălare a banilor în formă continuată. La acel moment, cererea anchetatorilor a fost aprobată, instanţa prelungind ulterior, de mai multe ori, această măsură preventivă, interdicţia fiind valabilă şi în prezent.

Comentarii

loading...