4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPetre Roman pus sub acuzare în Dosarul Revoluției

Petre Roman pus sub acuzare în Dosarul Revoluției

Update: Petre Roman susține că acuzațiile care i se aduc sunt grotești și absurde.

 
„Eu resping la fel cum am făcut și până acum. Oricine poate evalua, adică, în seara lui 21 spre 22 sunt la baricadă, se trage asupra noastră, cei 81, sunt masacrați 39. Eu scap cu viață și după 24 de ore, aș face parte dintr-un grup, care complotează, se formează cu scopul de a fi uciși sute de români pentru a prelua puterea. E absurd, e grotesc(…)”,  a declarat Petre Roman, la ieșire de la Parchet.

 

Petre Roman a ajuns în urmă cu puțin timp la Parchetul General, unde a fost citat în Dosarul Revoluției, deschis după 28 de ani.

El ar urma să fie notificat în legătură cu extinderea urmăririi penale, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul fostului preşedinte Ion Iliescu şi în cazul lui Gelu Voican Voiculescu.

Parchetul General a anunţat, marţi, extinderea urmăririi penale pentru infracţiuni contra umanităţii în cazul lui Ion Iliescu, fiind vizată perioada 22 – 27 decembrie 1989.

Printre deciziile care i se impută se numără reactivarea general (r) Militaru Nicolae şi numirea acestuia în funcţia de ministru al Apărării, schimbarea din funcţie a general lt. Stănculescu Victor Atanasie, eliberarea din funcţie a generalului Guşe Ştefan şi numirea sa pe una inferioară, constituirea Tribunalului Militar Excepţional ce i-a judecat pe soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu şi aducerea din rezervă, respectiv numirea în funcţii de comandă a mai multor generali.

Cele mai citite

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă