4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPeste 8000 de tone de azotat de amoniu indisponibilizate de polițiști!

Peste 8000 de tone de azotat de amoniu indisponibilizate de polițiști!

Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.G.P.R. a declanșat, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea evenimentelor generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea produselor de protecție a plantelor și a precursorilor de explozivi..

Au fost verificate operaţiunile cu produse de protecţie a plantelor, ce conțin fosfură de aluminiu sau azotat de amoniu, precum și condiţiile de păstrare, depozitare, transport și utilizare de către agenţii economici din raza de competenţă.   

Obiectivele principale ale acțiunii constau în realizarea şi punerea în practică a unui set de măsuri și activități prin care să se prevină apariţia unor evenimente negative (răniri, accidente sau pagube materiale).

În perioada 12 – 14 august 2020, polițiștii de la arme, explozivi și substanțe periculoase din teritoriu, au făcut verificări de specialitate la nivel național, fiind efectuate 51 de controale la agenți economici ce efectuează operațiuni cu azotat de amoniu.

Astfel, polițiștii au constatat 11 infracțiuni de nerespectare a regimului protecției mediului și au indisponibilizat 8.453,52 tone azotat de amoniu precum și 300 litri de deșeuri.

Exemple semnificative:

1. La data de 13 august 2020, polițiști Inspectoratului de Poliție Județean Constanţa au efectuat un control, în depozitul unei societăți comerciale din Portul Constanța Sud Agigea, ce avea ca obiect de  activitate manipulare, depozitare și activitați de servicii anexe transporturilor pe apă.

Astfel, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au descoperit 4.908,82 tone azotat de amoniu, ambalate în bigbag-uri, de 1.000 de kg. fiecare, depozitate în magaziile depozitului, fără  ca operatorul economic să fie  autorizat pentru activitatea de depozitare a azotului de amoniu, conform  autorizației de mediu emise în acest sens.

În cauza, a fost întocmit dosar penal, iar cercetările vor fi continuate de către poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul I.P.J .Constanța.

2. La data de  13 august 2020, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au efectuat verificări la depozitul unei societăți comerciale, situat în incinta zonei portuare.

Au fost descoperite 29 de tone azotat de amoniu, depozitate în aer liber, în condiţii necorespunzătoare, ambalate în 58 de saci, de 500 de kg. fiecare.

În cauza, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării”, respectiv, „nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase, precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de protecţie a plantelor, numai ambalate şi în locuri protejate”.

Azotatul de amoniu este o substanță chimică obținut din amoniac și acid azotic, solidă, cristalină, foarte solubilă în apă.

Este utilizat majoritar în agricultură, sub formă de îngrăşământ granulat, folosit pentru fertilizarea în câmp deschis, a culturilor agricole.

Azotatul de amoniu este clasificat de Regulamentul CE nr. 1272, privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și amestecurilor, ca substanță din Categoria 3, solid, oxidant, identificat cu fraza de pericol H272- poate agrava un incendiu, oxidant și fraza de pericol H 319 – provoacă o iritare gravă a ochilor (produsul nefiind periculos, dacă este manipulat corect).

Azotatul de amoniu se descompune la încălzire, la temperaturi de aproximativ 150-170 grade Celsius, în apă și oxid de azot, iar la temperaturi de peste 200 grade Celsius, în special dacă este contaminat cu substanțe organice, reacția de descompunere devine explozivă.

Conform fișei de siguranță, oxizii de azot, degajați la descompunerea azotatului de amoniu, sunt extrem de toxici.

Conform prevederilor Legii nr. 49/2018, privind regimul precursorilor de explozivi, din cauza proprietăților explozive (în anumite condiții), azotatul de amoniu este clasificat ca și precursor de exploziv pentru care există obligația raportării furturilor, pierderilor sau disparițiilor semnificative.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă