Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Foto Arhiva

Percheziții în Cornetu: S-au ridicat un pistol cu gaze, două arme de vânătoare şi muniţie

Poliţiştii din Ilfov au ridicat, în urma celor şapte percheziţii domiciliare din Cornetu, un pistol cu gaze, două arme de vânătoare modificate, muniţie şi mai multe arme albe, informează IPJ Ilfov.

Share

Rl online 0 comentarii

Actualizat: 18.04.2018 - 12:48

De asemenea, au condus la sediul poliţiei, pentru audieri, 11 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de şantaj, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Potrivit sursei citate, la data de 18 aprilie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat 7 percheziţii domiciliare şi au condus la sediul poliţiei, pentru audieri, 11 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 55 de ani, toate din localitatea Cornetu.

Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi ameninţat, şantajat şi solicitat taxe de protecţie de la mai multe persoane de pe raza localităţii Cornetu.

Poliţiştii din Ilfov continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de şantaj, ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Acţiunea s-a desfăşurat şi cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Ilfov.

Comentarii

loading...