23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPatru suspecți au fost reținuți după uciderea unui migrant din Afganistan

Patru suspecți au fost reținuți după uciderea unui migrant din Afganistan

Patru dintre cei șase cetățeni străini considerați suspecți în cazul crimei de la Timișoara au fost reținuți de polțiști, cu sprijinul polițiștilor locali.

Ancheta a început acum trei zile, după o încăierare produsă în apropierea Gării de Nord din Timișoara, între două grupuri de migranți proveniți din Afganistan. În urma acelui incident, doi străini au fost înjunghiați, iar unul dintre cei doi a murit. Imaginile atacului au fost înregistrate de o cameră video plasată pe stradă.

Peste 50 de migranți au fost audiați de poliție în urma acelui incident. Cele patru persoane suspecte au fost reținute într-o pensiune din Timișoara, unde erau cazate. În același loc au fost găsiți și alți patru migranți, care însă nu par a avea legătură cu crima.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Antrenor dat afară pentru că a avut o relație cu o jucătoare. Anunțul clubului englez Leicester City

Formația engleză de fotbal feminin Leicester City și-a concediat antrenorul, pe Willie Kirk, după ce acesta a fost acuzat că a încălcat codul de...
Ultima oră
Pe aceeași temă