13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăOmul de afaceri Ilie Carabulea rămâne în penitenciar

Omul de afaceri Ilie Carabulea rămâne în penitenciar

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorian, a declarat că instanța a luat act de retragerea contestației, rămânând astfel definitivă sentința Judecătoriei Aiud.

“Respinge ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată a deținutului Carabulea Ilie, aflat în Penitenciarul Aiud în executarea pedepsei de cinci ani închisoare”, se arată în decizia Judecătoriei Aiud pronunțată în noiembrie, împotriva căreia omul de afaceri a formulat contestație la Tribunalul Alba.

Nu a fost prima cerere de liberare condiționată formulată de către omul de afaceri sibian. După ce Judecătoria Aiud i-a admis respectiva cerere, Tribunalul Alba a desființat, în 25 septembrie, sentința atacată de procurori și a respins propunerea Comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Aiud privind liberarea condiționată. Totodată, Tribunalul Alba a decis atunci că o nouă propunere de liberare condiționată va putea fi făcută doar în primăvara anului viitor, după data de 25 martie.

Pe de altă parte, în 7 noiembrie, Ilie Carabulea a făcut o contestație la executare, Judecătoria Aiud declinându-și, recent, competența în vederea soluționării acesteia în favoarea Curții de Apel Alba Iulia.

În 28 iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF-Carpatica. Inițial, la instanța de fond, Curtea de Apel București, Ilie Carabulea a primit șase ani și șase luni de închisoare cu executare.

Cele mai citite

Președintele COSR confirmă: „Șansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice sunt importante”

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat că şansele Simonei Halep de a primi un wild card la Jocurile Olimpice...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă