9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăMașină furată din Germania, recuperată de proprietar datorită vigilenţei poliţiştilor de frontieră

Mașină furată din Germania, recuperată de proprietar datorită vigilenţei poliţiştilor de frontieră

În data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 18.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, V.A., cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, care conducea un autovehicul marca Mercedes, ce tracta o remorcă tip platformă, pe care transporta un autoturism marca Volkswagen Tiguan, înmatriculat în Germania, an de fabricaţie 2018.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autovehiculului transportat, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, prin intermediul ofiţerilor Frontex, ocazie cu care au constatat că acesta aparţine de drept unei firme de leasing din Germania. Reprezentanţii firmei au transmis că autoturismul în cauză nu are dreptul de a părăsi teritoriul U.E., iar autorităţile competente din Germania au introdus în bazele de date o alertă în vederea confiscării mijlocului de transport.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că el doar trebuia să asigure transportul autoturismului şi nu are cunoștință despre faptul că acesta este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu. 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 120.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă