6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăKovesi, Onea și Iacob sunt cercetați disciplinar de Secția pentru procurori a...

Kovesi, Onea și Iacob sunt cercetați disciplinar de Secția pentru procurori a CSM

Laura Codruța Kövesi, Marius Iacob și Lucian Onea vor fi judecați, miercuri, de CSM, pe baza a patru dosare întocmite de Inspecția Judiciară (IJ). Potrivit unui document postat pe site-ul CSM, membrii Secției pentru procurori vor analiza, în ședința din 8 mai 2019, acuzațiile, formulate de IJ, conform cărora acești trei procurori ar fi încălcat Articolul 99 din Legea 303 / 2004 (Statutul judecătorilor și procurorilor).

Într-unul dintre dosare apare doar numele Laurei Codruța Kövesi, iar într-un alt dosar Kövesi apare alături de fostul ei adjunct de la DNA, Marius Iacob.

În primul dintre dosare, magistrații de la Inspecția Judiciară o acuză pe Kövesi de „nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune”, în perioada în care Kövesi exercita funcția de procuror-șef al DNA.

 

Răspunderea disciplinară a procurorilor

În alt dosar, în care apare alături de Marius Iacob, Laura Codruța Kövesi este acuzată de încălcarea mai multor articole referitoare la răspunderea disciplinară a procurorilor.

Potrivit IJ, Laura Codruța Kövesi ar fi comis fapte „care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu“ și ar fi avut atitudini „nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii“. Laura Codruța Kövesi s-ar mai face vinovată de „nerespectarea în mod nejustificat a dispoziţiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanţei sau al parchetului ori a altor obligaţii cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente”.

Tot potrivit Inspecției Judiciare, Marius Iacob – fost procuror-șef adjunct al DNA – s-ar face vinovat de „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii”.

La rândul lui, fostul șef al DNA Ploiești, controversatul Lucian Onea, este considerat vinovat de „încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii“.

Anchetarea lui Kövesi de către IJ a început, potrivit unui comunicat al acestei instituții, în ianuarie 2018. Acțiunea disciplinară a început la 12 ianuarie 2018, când Laura Codruța Kövesi era încă în funcția de procuror-șef al DNA. La acel moment, una dintre abaterile disciplinare ale șefei DNA ar fi fost cea evidențiată de înregistrările apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru care avusese loc la data de 18 iunie 2017.

„Procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii și credibilităţii instituţiei, generate de Decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare «cu miniştri», de impact mediatic, şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al Deciziei CCR 68/2017 şi a folosit exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii Constituţionale, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul din criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate“, spuneau inspectorii IJ despre Laura Codruța Kövesi.

Kövesi ar fi folosit „faţă de colegii procurori un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi un dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor“.

 

Limbaj denigrator și insultător față de subalterni

Tot în perioada în care se afla în fruntea DNA, Laura Codruța Kövesi ar fi trimis un e-mail în care „a adoptat o atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte și expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv «laşi», «bârfitori», «infractori»”.

Laura Codruţa Kövesi a fost revocată din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie la data de 9 iulie 2018, de preşedintele Klaus Iohannis, la cererea ministrului Justiției, Tudorel Toader.

După revocarea din fruntea DNA, Secţia pentru procurori a CSM a decis ca Laura Codruţa Kövesi să revină ca procuror la DIICOT Sibiu, unde lucrase înainte să fie numită, în anul 2006, în funcţia de procuror general.

Dar în ciuda acestei hotărâri a CSM, procurorul general Augustin Lazăr a decis ca Laura Codruţa Kövesi să vină să lucreze în subordinea lui, la București, la Serviciul de îndrumare şi control din cadrul Parchetului General.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă