20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăKMPG, dosar penal în Africa de Sud

KMPG, dosar penal în Africa de Sud

Comisia pentru drepturi intelectuale (CIPC) din Africa de Sud a deschis un dosar penal împotriva diviziilor locale ale firmei de audit KPMG, firmei de consultanţă McKinsey şi gigantului software SAP, scrie Bloomberg. 

CIPC este una dintre primele autorităţi locale care formulează plângeri de ordin penal împotriva companiilor pentru afacerile derulate de acestea cu entităţi având legătură cu familia Gupta, prieteni ai preşedintelui Jacob Gupta. Zuma şi familia Gupta au respins în mod repetat orice acuzaţii.

 Anunţul vine în condiţiile în care procurorii ţării au decis să îngheţe activele deţinute de McKinsey şi o companie având legătură cu familia Gupta.

Big Four KPMG sau corupția ca stil de afacere

Compania KPMG, cea mai mică, dar și cea mai controversată din grupul de consultanți denumit generic „Big Four“, există în România sub forma unei franșize. La nivel mondial, KPMG a fost acuzată și chiar a plătit amenzi în mai multe dosare privind fapte de intermediere de mită sau ascunderea cifrelor unor companii. Cel mai recent, despre KPMG s-a aflat că a fost implicată în intermedierea unei mite date de Rolls-Royce.

KPMG a fost amendată și de Comisia americană pentru valori mobiliare și burse după ce a semnat auditul unei companii de petrol și gaze care a supraevaluat anumite active de mai mult de 100 de ori.

Tot despre mită vorbește și fostul ministru Gabriel Sandu, condamnat în dosarul Microsoft, care arată, într-un denunț, că firma KPMG România a fost implicată direct în intermedierea mitelor primite de demnitarii români de la gigantul american de IT.

Fostul ministru al Comunicațiilor din perioada 2008-2010, Gabriel Sandu, a trimis președintelui Statelor Unite, Donald Trump, dar și procurorului general al SUA, Jeff Sessions, o scrisoare în care dezvăluie modul cum s-a desfășurat în România frauda cu licențele software Microsoft, în urma căreia au fost condamnați deja mai mulți oameni politici și de afaceri români, iar un alt dosar penal este în curs de desfășurare.

Gabriel Sandu îi acuză, în scrisorile menționate, și pe doi ambasadori americani la București, Nicholas Taubman și Mark Gitenstein, despre care fostul ministru afirmă că au participat într-un grup criminal organizat cu reprezentanții Microsoft, împreună cu fostul președinte al României Traian Băsescu, fostul premier Emil Boc și fostul ministru Elena Udrea.

„Denunțul tocmai a fost transmis în Statele Unite. Acesta a fost făcut ca urmare a faptului că denunțul depus în România nu a avut niciun efect, motiv pentru care, având în vedere implicarea unor ambasadori și a unor societăți care au sediul principal în SUA, a consi­derat necesar să sesizeze pe această cale și autoritățile americane dar și preșe­dintele Donald Trump“, a declarat Dan Chitic, avo­catul lui Gabriel Sandu.

Fostul ministru a notat în scrisoarea trimisă în SUA că ambasadorii Nicholas Taubman și Mark Gitenstein l-ar fi amenințat în mod repetat că va suporta consecințe serioase dacă nu va plăti, ca mi­nistru al Comunicațiilor, sumele convenite prin hotărârile ilegale de guvern.

 
Creierul  mega-escrocheriei  Microsoft

 Interesant este că în această fraudă ar fi fost implicată și compania KPMG, potrivit lui Gabriel Sandu, cea care vrea acum să pună mâna pe „România liberă“ prin ma­nevre juridice controversate. Fostul ministru al Comunicațiilor numește KPMG „creierul mega-escrocheriei Microsoft“. 

„Subli­niez pe această cale că societatea de consultanță KPMG (…) a fost placa turnantă din spatele fraudării bugetului României de către Microsoft. Doar expertiza uriașă a KPMG-ului putea să facă o legătură și o simbioză între legal și ilegal, construind o foaie de parcurs perfectă, cu atribuții, sarcini, termene, responsabilități pentru res­ponsabilii guvernamentali și președinți, vicepreședinți și directori ai Microsoft și Fujitsu Siemens Compu­ters“, a precizat Gabriel Sandu în scrisoarea trimisă președintelui ame­rican și procurorului general al SUA.

KPMG a construit și partea ocultă, ilegală, de spri­jinire a grupului Florică – Pescariu – Stan, de creare a unui lanț de offshore-uri și conturi GAUSS, prin care să se piardă urma banilor, afirmă Gabriel Sandu. „Au fost folosite elemente legale din documente guvernamentale, având aprobarea și concursul conducerii celor două companii multinaționale (Microsoft și Fujitsu Siemens Compu­ters), KPMG asigurând baza infracțiunii continuate din 2003 până în 2017.

Elementul esențial a fost crearea unei societăți offshore, Pro­finet AG, care, prin KPMG, conform contractului de ad­ministrare încheiat între Profinet AG și KPMG, a avut un singur obiectiv: de a se crea un profit cât mai mare în firmele subcontractante, profit din care erau scoase prin intermediul altor offshore-uri sumele de bani necesare plății demnita­rilor corupți și redistribuirii  profiturilor Microsoft – FSC între directorii Microsoft – FSC, prin intermediul unor contracte de servicii fictive.

Odată ajunși banii în offshore-urile din destinații cât mai îndepărtate de teritoriul României, mitele erau plătite fie prin transferuri bancare în firmele nominalizate de persoanele de pe lângă autoritatea con­tractan­tă, și care aveau rolul de a spăla respectivii bani și de a-i aduce în țară pe căi aparent legale, fie de a scoate numerar din băncile din afara teritoriului României și a-i aduce în numerar în țară, tot în mod ilicit“, arată fostul ministru al Comunicațiilor.

Demnitarul afirmă în scrisoare că fără autoritatea, renumele și susținerea KPMG-ului nu ar fi fost posibilă realizarea acestui canal de ștergere a urmei banilor între Guvern – FSC/D-Con.Net – Microsoft și rețeaua de offshore-uri creată de KPMG.

„Cu titlu de exemplu consemnez că în data de 3.11.2004 între Guvernul României și Microsoft Ope­ration Limited, reprezentată de Fujitsu Siemens Compu­ters GSMBH, s-a semnat Actul Adițional nr. 1 la contractul comercial de închi­riere de licențe numărul 0115 RO/15.04.2004, prin care s-a extins obiectul contractului pe produse educațio­nale Microsoft, în valoare de 19.370.500 $.

 S-au furat direct 19.370.500 $,

și indirect, pe baza contractelor Profinet – KPMG – 7.233.577 $, sumă plătită în data de 30.11.2004 în contul 0065–920182–72, deschis de Profinet AG – KPMG la Bank Leu LTD Zürich, Elveția“, arată Gabriel Sandu.

 Schema mega-escrocheriei, potrivit lui Gabriel Sandu

 – Fostul ministru a scris și despre crearea unei „platforme Microsoft“ formată dintr-o rețea de offshore-uri și subcontractanți Microsoft ca bidoane de acumulare și redistribuire a profiturilor realizate de LAR-urile Microsoft (FSC și D-Con.net AG) în favoarea directorilor Microsoft România, Irlanda, America, directorilor de multinaționale FSC și KPMG, precum și a intermediarilor Claudiu Florică, Dinu Mihail Pescariu, Dragoș Stan.

– Asigurarea unei protecții guvernamentale, judiciare, politice, de partid.

– Asigurarea efectivă a unui sistem informațional și de facilitare a accesului la principalele afaceri guvernamentale IT sau de orice altă natură, unde accesul la informație era vital.

– Cooptarea în afacerea Microsoft a KPMG și a unor case de avocatură (care au asigurat și redactarea acordului cu Microsoft, protocolului cu Microsoft, HG-urilor cu Microsoft FSC, contractelor cu Microsoft, actelor adiționale) pentru înființarea rețelei de offshore-uri și a contractelor între ele având ca scop spălarea banilor.

 

Cele mai citite

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă