5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎn România există corupție oficială și se încalcă drepturile omului

În România există corupție oficială și se încalcă drepturile omului

Autoritățile SUA sunt nemulțumite de situația drepturilor omului în România, pe care o prezintă, în termeni negativi, în cel mai recent raport al Departamentului de Stat.

Raportul, care se referă la situația României de-a lungul anului 2018, subliniază de la bun început că o problemă legată de drepturile omului o reprezintă “corupția oficială endemică”.

„Sistemul judiciar a luat măsuri pentru urmărirea penală și sancționarea funcționarilor care au comis abuzuri, însă autoritățile au amânat procedurile care implică presupuse abuzuri ale poliției. Rezultatul a fost că multe dintre aceste cauze s-au încheiat prin achitări”, menționează raportul Departamentului de Stat. O atenție specială este acordată, din nou, situației din sistemul penitenciar al României: „În luna februarie (2018 – n.n.), procurorii de la Parchetul Sectorului 5 au deschis un dosar împotriva a 15 angajați și a directorului Spitalului Penitenciar Rahova, suspectați de rele tratamente asupra unor  deținuți între anii 2015 și 2018 și de falsificarea unor dosare medicale pentru a acoperi abuzurile. Începând cu luna octombrie, a fost în curs de examinare o plângere formulată de 16 inculpați și șapte suspecți”.

De asemenea, “potrivit presei, a ONG-urilor și a rapoartelor formulate de Avocatul Poporului, paznici din penitenciare au atacat prizonierii. În alte cazuri, unii deținuți au atacat și au abuzat colegi deținuți. În septembrie, 74 de sesizări împotriva personalului din închisori au fost depuse la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), reclamându-se abuzuri și încălcări ale drepturilor deținuților, acte de corupție, amenințări, erori în îndeplinirea sarcinilor profesionale, maltratare și comportament inadecvat”.

 

Abuzuri împotriva ziarului „România liberă“

Departamentul de Stat al SUA semnalează și presiunile  autorităților de la București împotriva presei, unul dintre cazurile prezentate fiind cel al ziarului „România liberă“. În acest caz, ilegalitățile autorităților s-au comis sub pretextul apărării „siguranței naționale”.

„La 26 iunie, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (ECHR) a stabilit că arestarea jurnalistului Marian Gîrleanu, în anul 2006, a fost o măsură disproporționată și a reprezentat o încălcare a libertății de exprimare. Curtea Europeană a obligat statul român să plătească 4.500 de euro către jurnalist și 3.695 de euro către avocatul său. Gîrleanu a fost arestat și a fost amendat în anul 2006 pentru deținerea de informații militare clasificate, deși nu le-a publicat. La acel moment, Gîrleanu lucra pentru ziarul «România liberă» și realiza investigații asupra forțelor armate și a poliției”, menționează raportul.

La momentul în care se producea arestarea abuzivă a lui Marian Gîrleanu, ministru al Justiției era Monica Macovei.

Departamentul de Stat critică și activitatea DNA. Astfel, raportul menționează anchetarea și trimiterea în judecată a unor persoane din lumea politică, din justiție și din administrație, de-a lungul anului 2018. Raportul Departamentului de Stat subliniază că verdictele în cazuri de corupție au fost deseori inconsistente și că s-au pronunțat sentințe diferite pentru aceleași fapte de corupție incriminate. De asemenea, este criticată și durata prea lungă de derulare a unor procese.

Deși unii procurori au fost chiar nejustificat de exigenți, o mare problemă a României continuă s-o reprezinte corupția, ale cărei practici rămân larg răspândite. „Corupția a rămas o problemă, potrivit rapoartelor Băncii Mondiale și ale altor experți. Mita este un procedeu la ordinea zilei în serviciile publice. Legile nu au fost întotdeauna eficient aplicate, iar uneori persoane oficiale implicate în practici corupte au rămas nepedepsite”, subliniază Departamentul de Stat al SUA. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă