14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎCCJ sesizează CCR în dosarul lui Ghiţă. Ar fi o problemă legată...

ÎCCJ sesizează CCR în dosarul lui Ghiţă. Ar fi o problemă legată de audierea martorilor protejați

Instanţa a dispus, la termenul de vineri, din oficiu, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la articolele 114 şi 119 din Codul de Procedură Penală, care se referă la audierea martorilor şi a martorilor cu identitate protejată.

Decizia instanţei a venit după ce avocaţii au pus în discuţie retragerea calităţii de martor protejat de către DNA în cazul unor persoane audiate în cauză, apărătorii menţionând că era atributul instanţei.

Judecătorii au invocat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din lege şi a apreciat că prin această reglementare substituie atributul instanţei de judecată de a verifica legalitatea unei măsuri a procurorilor.

Magistraţii au apreciat că prin audierea aceleiaşi persoane în dublă calitate, martor cu identitate reală şi martor cu identitate protejată, se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, dispunând sesizare CCR.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost trimis, în 2016, în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat de două infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă, spălare de bani, şantaj, două infracţiuni de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi conducerea unei maşini fără permis.

Alături de Sebastian Ghiţă au mai fost trimişi în judecată Liviu Tudose, la data faptelor procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, sub acuzaţiile de luare de mită şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, Viorel Dosaru – la data faptelor şef al IPJ Prahova, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, favorizarea făptuitorului, trafic de influenţă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii, Constantin Ispas – ofiţer de poliţie şi Aurelian Constantin, la data faptelor procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru săvârşirea infracţiunilor de cercetare abuzivă şi folosirea de informaţii care nu sunt destinate publicităţii.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă