7.7 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFostul șef Transelectrica, arestat preventiv 30 de zile

Fostul șef Transelectrica, arestat preventiv 30 de zile

Fostul şef de la Transelectrica Marius Caraşol a fost arestat preventiv, marţi, de Judecătoria Sectorului 1 într-un dosar în care este acuzat de înşelăciune şi uz de fals, au anunţat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Procurorii de la Parchetul General au dispus, marţi, reţinerea lui Caraşol pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, într-un dosar privind angajarea, cu acte false, la o companie naţională.

“În urma cercetărilor efectuate pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, constând în modalitatea frauduloasă de angajare în cadrul unei companii naţionale de interes strategic prin utilizarea unor documente falsificate ce atestau, nereal, studii superioare necesare ocupării funcţiei în cauză, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea inculpatului şi formularea propunerii de arestare preventivă a acestuia”, preciza Parchetul General într-un comunicat transmis Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, în vederea recuperării prejudiciului de peste 460.000 de lei a fost instituit sechestru asupra a două imobile şi a unui cont bancar.

Cele mai citite

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Securizează fiecare încăpere cu priza cu întrerupător aplicată, de la sercomelectric.ro

Nu doar sistemele de securitate sporesc siguranța unei clădiri, ci și sistemul electric este cel care face diferența. Este bine ca acesta să fie...

Amenințarea teroristă cuprinde Europa. Italia a ridicat nivelul de securitate la maxim

Italia a anunţat că „vigilenţa şi controalele vor fi sporite” înainte de sărbătoarea religioasă de Paşte, ca urmare a atacului terorist petrecut la Moscova...
Ultima oră
Pe aceeași temă