12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFostul șef al ANI susține că George Maior intervenea în dosare, în...

Fostul șef al ANI susține că George Maior intervenea în dosare, în timpul cât a condus SRI

Horia Georgescu l-a contrazis, miercuri seară, într-o declarație la Antena 3, pe George Cristian Maior, după ce acesta declarase că oamenii SRI nu interveneau în dosarele penale.

”Între ANI și SRI era un mecanism complex, prin care erau transmise sesizări prin documente clasificate ca secrete de stat. În baza lor, ANI proceda mai departe pentru soluționarea unor dosare. Pentru un bărbat de stat, să nu îți asumi un lucru e regretabil. Realația mea cu Maior era apropiată, l-am considerat și îl consider, în continuare, un prieten. Ieri am trăit o iluzie. Dacă Maior a pervertit acest mod de lucru în interes personal, eu am acționat cu bună credință, în limite legale. Informările erau transmise de SRI către ANI. Apoi, aveam discuții punctuale pe anumite teme, în baza protocolului. Aveam discuții punctuale cu George Maior. Am fost constrâns de Maior. Discuțiile aveau loc în biroul său, uneori mă duceam eu, îl sunam, alteori mă suna el”, a susținut Horia Georgescu.

“Am participat la întâlniri ale SRI. Unele erau cu caracter privat, de genul zilelor de naștere, altele erau evenimente, de 1 Decembrie, Ziua SRI. În acel moment, nu vedeam nimic ocult. Acum, văd altfel. La multe întâlniri era prezent domnul judecător Șelaru, care stătea lângă mine, la masă. El m-a și arestat, nu a avut nici măcar bunul-simț să se abțină. Nu era singurul judecător prezent acolo, erau mai mulți, cei cunoscuți de presă, printre care domnul Ionuț Matei, doamna Livia Stanciu. Pe Camelia Bogdan nu am văzut-o acolo.

George Maior avea contacte cu toți șefii instituțiilor, nu știu dacă avea același mod de lucru și aceea abordare și cu ei, cum avea cu mine. Cu mulți era foarte apropiat. Nu te duci la ziua cuiva dacă nu ai o relație apropiată. Unii încearcă să rescrie istoria”, a spus Horia Georgescu la Antena 3.

În aprilie 2015, Horia Georgescu a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, fapte comise în calitate de fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP.

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat sentinţa în dosarul ANRP, iar Horia Georgescu a primit patru ani de închisoare cu executare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Liviu Harosa, avocat în dosarul Roșia Montană: “Lupta juridică a fost ca o mlaștină, a fost imensă”

Litigiul Roșia Montană a dus la 54 de procese, a căror soluționare, în beneficiul cetățenilor și al statului român, a impus o muncă imensă,...

MAE: Unul din cele două grupuri de români blocați în Aeroportul din Dubai a ajuns acasă

Unul dintre cele două grupuri de cetăţeni români blocaţi în Aeroportul Internaţional Dubai a revenit în ţară, joi, cu o cursă care a operat...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...
Ultima oră
Pe aceeași temă