Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Procurorii le-au scos fumurile din cap

Fără „iarbă“ și ecstasy pentru elevii de la liceul Caragiale din București

McDonald’s-ul și KFC-ul de la Piața Romană erau punctele unde puștii se întâlneau cu traficanții pentru a-și procura drogurile. Cel mai tânăr „comerciant“ are 18 ani și este din comuna Afumați, județul Ilfov.

Cristi Ciuperca 0 comentarii

Actualizat: 18.12.2017 - 12:51

Procurorii DIICOT și polițiștii de la Crimă Organizată Ilfov au anihilat o rețea de 22 de tineri care alimentau cu droguri liceele din București, dar în special Colegiul „Ion Luca Caragiale”, unul din liceele de top din Capitală.

„Din actele dosarului rezultă că drogurile primite de inculpatul Cănea Gabriel Cătălin zis „Gabi” de la inculpatul Ion Florin Cristian zis „Cri” erau vândute de către acesta sau de către inculpatul Coșuță Dragoș Mihai către elevi ai liceelor din București, în special colegi ai inculpatului Coșuță Dragoș Mihai din Liceul Ion Luca Caragiale”, arată procurorii DIICOT într-unul din referatele prin care au cerut arestarea a o parte din membrii rețelei. Din modul cum prezintă procurorii DIICOT lucrurile, rezultă că Mihai Dragoș Coșuță este elev al Liceului IL Caragiale.

Față de Gabriel Cănea, procurorii au cerut arestul la domiciliul său din comuna Afumați, județul Ilfov. Cănea, acuzat de trafic de droguri de risc și de mare risc, are doar 18 ani împliniți anul acesta iar procurorii au decis să îi permită acestuia să-și continue studiile.

În mod concret, în sarcina lui Gabriel Cănea se rețin următoarele operațiuni: pe 22 noiembrie, în jurul orei 18.20, i-a vândut unei tinere, Ioana Agopian, cantitatea de 0,98 grame cannabis în aceeași zi, dar la ora 21.05 a cumpărat de la Florin Cristian Ion,  zis „Cri”, cantitățile de 22,88 grame cannabis, 1,04 grame substanță ce conținea MDMA, 6,39 grame amfetamină, 28 de comprimate și jumătate de comprimat ce conțineau MDMA (ecstasy), din care, în jurul orei 21.10, i-a predat lui Mihai Dragoș Coșuță 0,93 grame substanță ce conținea MDMA, 0,47 grame amfetamină și 7 comprimate ce conțineau MDMA (ecstasy), restul cantităților de droguri fiind găsite asupra sa, la aceeași dată, de către polițiști. Gabriel Cănea a recunoscut în fața anchetatorilor faptele reținute în sarcina sa.

DIICOT a cerut și obținut arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Florin Cristian Ion, acuzat de trafic de droguri de risc și de mare risc, un tânăr de 23 de ani născut în București, dar domiciliat în orașul Bragadiru.

 Drogurile, vândute în centrul Bucureștiului

Gabriel Cătălin Cănea le-a povestit procurorilor că întâlnirea cu Ioana Agopian, urmărită penal și ea de către DIICOT, căreia i-a vândut 0,5 grame de cannabis cu 25 de lei, a avut loc chiar în zona McDonalds Romană. Tot în aceeași zonă Cănea s-a întâlnit și cu Mihai Dragoș Coșuță, căruia i-a vândut un pliculeț cu un gram de amfetamină.

Ulterior, spun anchetatorii, Coșuță  s-a deplasat de la McDonalds Romană la KFC Romană, unde i-a vândut pliculețul cu amfetamină unui anume Sebastian Luca Oroian, urmărit penal și el de procurori, în schimbul sumei de 100 lei. Totodată, același Cănea le-a spus anchetatorilor că după ce s-a văzut cu Ioana Agopian l-a sunat pe Cristian Florin Ion zis ”Cri” căruia i-a solicitat să se întâlnească, dându-i de înțeles că dorește să cumpere diferite cantități de droguri de la el. Practic, Cănea l-a sunat pe Ion să se aprovizioneze.

După ce a purtat mai multe convorbiri telefonice cu Ion, s-a întâlnit cu acesta în parcarea benzinăriei Petrom de pe șos. Alexandriei, în această zonă Cănea deplasându-se cu Mihai Dragoș Coșuță și cu alte două persoane care au fost audiate ca martori de către procurori, Robert Antoniu Sfăt și Daniel Ghinea. În scurt timp, polițiștii au oprit  autoturismul în care se aflau Cănea, Coșuță, Sfăt și Ghinea.

Asupra lui Coșuță au fost găsite 0,93 grame substanță ce conținea MDMA, 0,47 grame amfetamină și 7 comprimate ce conțineau MDMA (ecstasy), iar asupra lui Cănea zis „Gabi” s-au găsit 22,88 grame cannabis, 0,11 grame substanță ce conținea MDMA, 5,92 grame amfetamină, 21 de comprimate și jumătate de comprimat ce conțineau MDMA (ecstasy).

Ulterior depistării lor Cănea l-a contactat telefonic pe Cristian Florin Ion zis „Cri” și i-a comunicat faptul că au fost găsiți cu droguri asupra lor de către lucrători de poliție, motiv pentru care Ion a refuzat să se mai vadă cu Cănea.  

Monitorizați din iunie anul acesta

Gruparea anihilată de procurorii DIICOT era monitorizată de aproape șapte luni. ”La data de 19.06.2017 organele de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate – Ilfov s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc de către mai multe persoane. Prin ordonanţa nr. 1705D/P/2017 din 22.06.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale IN REM sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000”, se arată în referatul procurorilor DIICOT prin care s-a cerut arestarea unora dintre ei.

În decembrie procurorii au început urmărirea penală in personam, în primă fază împotriva a 16 persoane: Mihai Dragoș Coșuță, Andrei Claudiu Ghecea, Clara Elena Stoian, Sebastian Lucas Oroian, Gabriel Cănea, Ioana Agopian, Cristian Florin Ion, George Robert Iancu zis ”Roby”, Valentin Sorin Sitaru, Ștefan Constantin, Mihai Alexandru Oprișan, Mihai Robert Apostolache, Grațiela Chirtop, Ionuț Cosmin Maja, Mihai Alecsa și Nicolae Alexandru Nenciu.

Toți sunt acuzați fie de trafic de droguri fie deținere de droguri în vederea consumului. Ulterior ancheta s-a mai extins față de șase persoane: Cristian Mormenschi, Andrei Lucian Săroi-Bardoș, Mihaela Cucu, Adrian Onica și Ștefan Ionuț Gușoi.

Comentarii

loading...