Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Elan Schwartzenberg: ”Poate mă întorc chiar cu Codruț...”

Codruț Marta este în viață iar instituțiile statului au probe în acest sens, spune fostul patron al Realitatea TV, Elan Schwartzenberg, într-un interviu din Israel difuzat de postul B1 TV, despre un personaj dispărut din România de aproape șase ani.

Cristi Ciuperca 0 comentarii

Actualizat: 25.02.2018 - 20:48

”Poate mă întorc chiar cu Codruț... O seară bună”, încheie, cu un zâmbet larg, omul de afaceri Elan Schwartzenberg un interviu spectaculos, oferit jurnalistei Sorina Matei și difuzat de postul B1 TV. Codruț cel din interviu este nimeni altul decât dispărutul Codruț Marta, fostul șef de cabinet al ex-președintelui ANAF, Sorin Blejnar, ambii buni prieteni ai lui Schwartzenberg.

Contextul discuției despre Codruț Marta a fost că despre omul de afaceri care preluase Realitatea TV de la Sorin Ovidiu Vîntu se vorbește  în mediul judiciar că el este cel care l-ar fi omorât pe fostul șef de cabinet al lui Sorin Blejnar.

Schwartzenberg a infirmat categoric această poveste, spunând despre Marta că ”a fost, este și va fi prietenul meu”.

”Știu că există dovezi concrete ale existenței lui Marta în viață după dispariție”, a spus omul afaceri care a mai arătat că despre aceste dovezi au cunoștință și instituțiile statului român.

Surse judiciare au declarat pentru România Liberă că dispariția nu ar fi surprinzătoare și dintr-o altă perspectivă. Mai exact, Marta a mai fost scos din țară și în iulie 2011 după ce procurorii DNA au obținut arestarea preventivă a lui Attila Peter Racz, un alt afacerist suspectat că făcea evaziune fiscală cu produse petroliere cu protecție direct de la Sorin Blejnar.

Pe numele lui Codruț Marta există un mandat de arestare în lipsă emis de Curtea de Apel București în iulie 2012 în dosarul de evaziune fiscală cu produse petroliere al afaceristului băcăuan Radu Nemeș.

În interviul de la B1TV Elan Schwartzenberg spune că în august 2012 a fost căutat telephonic, în timp ce se afla în vacanță cu fiul său în afara țării de către procurorul DNA Dan Badea care i-ar fi cerut pe un ton agresiv să se prezinte la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

”Nu am fugit deloc. În 2012 nu exista niciun fel de dosar. Am plecat în vacanță, în 2012, iunie-iulie, cu fiul meu. Cu un avion privat, de la Țiriac Air, la Nisa. Înainte să plec, cineva din SRI, din cercul extrem de apropiat al lui Florian Coldea, a venit și mi-a spus: ”V-au luat televiziunea, prin fals, ostil. Le e teamă de ce urmează să faceți. Vor încerca să vă facă înscenări, cu multe dosare.” Exista un grup de interese de la nivelul de sus al statului care își dorea televiziunea. Omul de la SRI mi-a spus: ”pleacă puțin din țară”. Mi s-a spus ireal ce îmi spunea. Am plecat în concediu și urma să mă întorc în câteva luni, în septembrie. Mă sună un procuror de la DNA, Dan Badea, în 11 august, când eram pe barcă, care mi-a zis că în două zile trebuie să mă duc la el la birou. I-am spus că nu știu dacă el e procuror sau e o farsă. I-am zis că îi voi trimite avocații. A fost violent cu mine, mi-a spus că îmi va face mandat. Am continuat vacanța de la Monaco în Israel. M-am sfătuit cu avocați și m-au sfătuit să nu mă întorc, până nu se limpezesc lucrurile”, a spus omul de afaceri la B1tv.

Dan Badea este fix unul din procurorii care au instrumentat dosarul în care Curtea de Apel București emitea mandat de arestare în lipsă pe numele lui Marta.

În acel dosar Schwartzenberg era suspectat de procurorii anticorupție că el ar fi fost unul din cei care le oferea protecție la nivel guvernamental lui Codruț Marta și lui Sorin Blejnar. Cu o lună înainte să-l caute pe Schwartzenberg, în iulie 2012, DNA îl pune sub învinuire penală și pe Sorin Blejnar pentru complicitate la evaziune fiscală de zeci de milioane de euro și sprijinire a unui grup infracțional organizat.

Grupul infracțional sprijint de Blejnar este cel care era condus de omul de afaceri băcăuan Radu Nemeș, prieten apropiat al lui Codruț Marta.

În acest dosar Blejnar a primit deja o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare în primă instanță iar în faza de apel, la Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul este aproape de finalizare

 

Interviul lui Elan și ultimul dosar al DNA cu Blejnar și Marta

 

”România liberă” a anunțat în exclusivitate la începutul lunii ianuarie că DNA a făcut, într-o discreție totală, percheziții pe 18 decembrie acasă la fostul președinte ANAF, Sorin Blejnar, fostul șef al Gărzii Financiare, Sorin Florea, și fostul șef al Vămilor, Viorel Comăniță. Toți au fost puși ulterior sub acuzare pentru corupție. Toți sunt acuzați că au luat șpagă de la Radu Nemeș pentru a-l ajuta în afacer

Este cel de-al patrulea dosar penal deschis pe numele fostului președinte ANAF și se pare unul foarte periculos pentru acesta.

Acest ultim dosar în care este implicat Sorin Blejnar este instrumentat de procurorul Carmen Damian, anchetator venit în DNA de la Parchetul General. La Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Damian lucra dosarul penal format după dispariția lui Codruț Marta, fostul șef de cabinet și prieten apropiat al lui Sorin Blejnar. Dosarul dispariției lui Marta s-a mutat la DNA imediat ce procurorul Damian a ajuns la DNA.

Mai mult, surse judiciare au declarat pentru România liberă că procurorul Damian a obținut în acest ultim dosar un document extrem de important.

”La ultimul dosar de la DNA există un document scris de mână, cu pixul, din care ar rezulta modul în care se împărțeau încasările din evaziunea cu produse petroliere. Pe lângă foștii șefi ai Fiscului pe acel document ajuns la DNA ar mai exista două nume: Elan și fostul șef al SRI București, Vasile Cămărăscu”, au declarat sursele ziarului.

Schema investigată de DNA în ultimul dosar deschis pe numele lui Sorin Blejnar

 

Comentarii

loading...