13.2 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDosarul fostului polițist „sursă de coronavirus” a fost clasat de procurori

Dosarul fostului polițist „sursă de coronavirus” a fost clasat de procurori

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au clasat dosarul în care era cercetat fostul ofițer MAI pe motiv că nu au putut stabili cert, cu argumente științifice, că el este sursa infectării cadrelor medicale care a dus la blocarea activității medicale în Spitalul „Dimitrie Gerota”.

Anchetatorii susțin că sursa „inițială” de Covid-19 din spital rămâne nesigură în lipsa altor testări, realizate la pacienții internați în acel moment, vizitatori ori personal medical. Cercetările au stabilit că persoana infectată a revenit dintr-o vizită în Israel și Palestina într-un moment în care nu era obligatorie intrarea în carantină sau izolare și că niciunul dintre ceilalți 80 turiști din grup nu a fost confirmat cu Covid-19.

Acuzat că a ascuns vizita în străinătate atunci când a completat chestionarul privind evaluarea riscului de îmbolnăvire, fostul ofițer de poliție a fost absolvit de vină, procurorii precizând, cităm: „Infracţiunea de „fals în declaraţii” presupune ca acţiunea făptuitorului de a declara necorespunzător adevărului să aibă ca scop producerea unei consecinţe juridice, iar potrivit legii sau împrejurărilor declaraţia în sine să servească la producerea acelei consecinţe urmărite. Cercetările efectuate nu au identificat consecinţe juridice produse prin răspunsul neconform oferit de făptuitor.”

Cele mai citite

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Rusia susține că a doborât 50 de drone ucrainene. Doi civili și-au pierdut viața

Ministerul rus al Apărării a transmis sâmbătă că apărarea sa antiaeriană a interceptat şi distrus 50 de drone ucrainene în cursul nopţii, respingând unul...
Ultima oră
Pe aceeași temă