13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDNA face percheziție la Primăria Iași. Primarul Chirica susține că a fost...

DNA face percheziție la Primăria Iași. Primarul Chirica susține că a fost o reclamație de la PNL

Procurorii DNA efectuează percheziții, în ziua de joi, 10 iunie 2021, la 11 adrese de pe raza județului Iași, inclusiv la sediul Primăriei municipiului Iași.

Este vorba de un dosar în care sunt cercetate fapte de corupție și asimilate corupției. Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat, joi, că el nu are nicio calitate în acest dosar și că nu are nicio “emoție”, dar că, în mod cert, “cine a greşit va plăti”.

Primarul a precizat că, în incinta Primăriei, percheziţiile au avut loc în birourile angajaţilor de la Serviciul Patrimoniu şi de la Serviciul Cadastru.

“Este o acţiune pe care o face DNA Bucureşti privind ridicarea unor documente legate de perioada 2005- 2018, o acţiune absolut legală, care s-a întâmplat din timpul pandemiei. Au cerut nişte documente. Acum au venit să îşi întregească portofoliul de documente pe care le solicită. Sigur că da, sunt primarul în funcţie. Trebuie să le acord tot sprijinul pentru ca lucrurile să meargă aşa cum scrie la lege. Nu am nicio calitate şi nici foarte multe detalii. Sunt hotărâri legate de inventarierile din 2005. Probabil este legat, din ce am putut să remarc, şi de terenul care a făcut obiectul schimbului de lângă Cimitirul Eternitatea şi care, se pare, a fost o reclamaţie din interiorul PNL, a unui consilier la vremea respectivă faţă de colegii săi”, a explicat primarul Chirica.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă