9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăDECIZIE ISTORICĂ după dezvăluirile RL și PressOne, Academia de Poliție are ,,lacăt”...

DECIZIE ISTORICĂ după dezvăluirile RL și PressOne, Academia de Poliție are ,,lacăt” la doctorate

,,Academia de Poliție devine prima universitate din țară care pierde dreptul de a mai acorda titluri de doctor ca efect al unei serii de cinci sancțiuni primite pentru repetate încălcări ale eticii și integrității academice. 
Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat vineri ordinele de retragere a acreditarilor celor două școli doctorale ale Academiei de Poliție – cea de Drept și cea de Ordine Publică și Siguranță Națională – la propunerea Consiliului de Etică și Management Universitar.
Decizia prin care se pune lacătul pe „fabricile de plagiat” de la Academia de Poliție, iar instituția este obligată să se reorganizeze, este una istorică. 

Este pentru prima oară când un organism de control al Ministerului Educației, mai exact Consiliului de Etică și Management Universitar (CEMU), propune retragerea acreditării unor școli doctorale, motivul fiind „încălcarea gravă și în mod repetat a standardelor de calitate și etică profesională”.  

Și este tot prima oară când Ministerul Educației aplică o astfel de sancțiune, cea mai dură care se poate lua împotriva unei școli doctorale. 

 
Academia de Poliție, instituția care a acordat un număr de 683 de titluri de doctor începând cu 1995, rămâne astfel fără dreptul de a mai organiza studii de doctorat și este obligată să intre într-un proces de reorganizare. 

În urma cumulului celor cinci sancțiuni propuse de CEMU și aplicate de Ministerul Educației, o întreagă infrastructură de corupție academică este pe cale să se prăbușească.” A anunțat Emilia Șercan pe pressone.ro. Citește integral aici

România Liberă a fost prima instituție media care a publicat concluzia Raportului privind plagiatul actualului Secretar de Stat în MAI și fostul șef al Poliției Române, Bogdan Despescu.

Citește și Raportul privind plagiatul lui Despescu nu a ajuns la MEC nici după o lună scursă de la întocmire!

Tot RL a scris și despre actualul Ministru al Educației,Monica Anisie, care a complicat procedura de verificare a plagiatelor.

 

Cele mai citite

Ministrul Andrei Spînu, din echipa Maiei Sandu, îi acuză de trădare pe politicienii care s-au dus la Moscova

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii al Republicii Moldova, îi acuză de trădare pe acei politicieni care și-au ținut congresul la Moscova. Înainte să fie numit ministru,...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Taiwanul mulțumește Statelor Unite pentru ajutorul militar de 2 miliarde USD

Guvernul din Taiwan a mulțumit Statelor Unite pentru ajutorul militar de circa 2 miliarde de dolari care a fost aprobat de Congres. Pachetul de ajutor...
Ultima oră
Pe aceeași temă