15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCSM cere Inspecţiei Judiciare să verifice afirmaţiile lui Liviu Dragnea

CSM cere Inspecţiei Judiciare să verifice afirmaţiile lui Liviu Dragnea

“Urmarea a afirmaţiilor făcute în spaţiul public în data de 10 iunie 2018 de către domnul Nicolae Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, în temeiul art. 30 alin (1) din Legea 317/2004 republicată, Secţia pentru procurori s-a sesizat din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a solicitat Inspecţiei Judiciare – Direcţia de inspecţie pentru procurori efectuarea de verificări cu privire la afirmaţiile prezentate, din perspectiva potenţialului de afectare a independenţei sistemului judiciar”, a transmis, luni, Secţia pentru procurori.

Duminică, la un post de televiziune, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat motivele pentru care social-democraţii au organizat o manifestaţie.

“Noi am făcut mitingul ăsta din mai multe motive. Primul motiv şi cel mai puternic motiv este de a protesta puternic împotriva acestui sistem odios, nenorocit, pe care îl gestionează o mână de securişti, o mână mai mare, care este patronat de Klaus Iohannis, care este unul din beneficiarii principali ai acestui sistem, prin uneltele pe care le au şefii Parchetelor, ofiţeri din servicii, Pahonţu, care e unul din liderii importanţi ai statului paralel, şi toţi ceilalţi, toate ‘portocalele’ pe care dumneavoastră le-aţi arătat şi care încep să iasă la iveală în continuare”, a declarat Dragnea.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă