9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCSM a cerut Inspecției Judiciare un control la DIICOT, pentru mediatizarea greșită...

CSM a cerut Inspecției Judiciare un control la DIICOT, pentru mediatizarea greșită a unui caz

Sesizarea formulată de CSM cu privire la DIICOT a fost transmisă Inspecției Judiciare imediat după ce DIICOT publicase, marți, un comunicat în care mediatiza un dosar.

Comunicatul de presă al DIICOT anunţa, marți, trimiterea în judecată a unui bărbat de 37 de ani, care este acuzat de viol, pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor şi rele tratamente aplicate minorului, victime fiind băieţii suspectului, cu vârste de 6, respectiv 7 ani.

CSM a considerat că acest comunicat conținea detalii excesive despre faptele care ar fi fost sâvârșite. În aceeași zi de marți, în urma scandalului creat, comunicatul de presă al DIICOT a fost retras de la publicare.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Inovație pe piața muncii: munca fără contract

Ministerul Muncii a anunţat că orice persoană cu vârsta de cel puţin 16 ani va putea să câştige bani în plus. Va putea face...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă