22.8 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCentrul Istoric, fără legi și polițiști

Centrul Istoric, fără legi și polițiști

Guvernul a decis, deja de ceva timp, că localurile de alimentație publică se pot redeschide și la interior, cu capacitate redusă la 30%.

Cu toate acestea, operatorii HoReCa din Centrul Istoric al Capitalei se mai confruntă cu o problemă ce le reduce numărul de clienți: zona pietonală nu mai este respectată, zeci de mașini, care nu aparțin nici măcar riveranilor, sunt parcate zilnic pe străzile care, conform legislației în vigoare, ar trebui să fie la dispoziția turiștilor, pentru plimbări.

 

Explicația primăriei

Reprezentanții Primăriei Municipiului București au explicat, pentru cotidianul național “România liberă”, că, în ultima perioadă, nu au mai avut la dispoziție polițiști locali, care să supravegheze respectarea legilor în Centrul Istoric, deoarece aceștia au trecut în coordonarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Polițiștii locali au fost folosiți de MAI pentru a asigura aplicarea restricțiilor impuse în pandemie, la metrou sau în mijloacele de transport în comun de suprafață.

Realitatea din stradă

Reprezentanții PMB ne-au mai precizat că polițiștii locali au revenit la posturile din Centrul Istoric săptămâna trecută.

Cu toate acestea, fotografiile realizate de reporterii “România liberă”, în decursul mai multor zile, atât pe timpul zilei, cât și noaptea, nu au surprins niciun polițist local în zonă.

În tot acest timp, zone ce figurează ca pietonal și unde accesul autovehiculelor este interzis, precum Strada Blănari, de exemplu, au fost transformate în parcări fără plată, de către diverși conducători auto.

Conform Dispoziției nr. 766/25.02.2005, modificată cu Dispoziția nr. 171/2011 se interzic accesul și circulația autovehiculelor în Centrul Istoric , fiind delimitată zona pietonală.

Zona pietonală este clar delimitată în aceste dispoziții ale primarului general al Capitalei, fiind cuprinsă între străzile:

a) Calea Victoriei – Str. Doamnei – Bd. I.C. Brătianu – Str. Halelor – Splaiul Independenței – Calea Victoriei;

b) Bd. I.C. Brătianu – Str. Colței – Str. General Florescu – Calea Moșilor – Str. Sfânta Vineri – Bd.I.C. Brătianu.

HCGMB 322/2018 reglementează tariful pentru parcare în toate zonele Bucureștiului, în zona 0 fiind un tarif destul de descurajator pentru mulți conducători auto.

Cu certitudine, dacă ar fi respectată această hotărâre, Centrul Capitalei nu ar mai fi aglomerat de mașini.

Pentru riveranii din zona pietonală sunt reglementate tarife preferențiale în parcările amenajate.

Cu toate că pe multe străzi din Centrul Istoric, declarate pietonal, există indicatoare de circulație cu acces interzis, acestea sunt ignorate de foarte mulți conducători auto, care aleg să-și parcheze mașinile în zonă, gratuit.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...

Echipamente agricole esențiale pentru o fermă

Echipamentele agricole sunt indispensabile pentru o activitate prosperă. Acestea sunt necesare pentru optimizarea proceselor, precum și pentru obținerea unor producții de calitate, indiferent că...

Armata israeliană: victimele atacului de la consulatul iranian din Damasc erau teroriști angajați împotriva Israelului

Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a afirmat luni că victimele atacului care a vizat consulatul iranian la Damasc pe 1 aprilie erau "terorişti"...
Ultima oră
Pe aceeași temă