15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBilanț oficial. 37 de șoferi, atacați la Sinești

Bilanț oficial. 37 de șoferi, atacați la Sinești

În toată ţara au fost reclamate 50 de astfel de jafuri. Oameni care au oprit pentru un popas şi într-o clipă de neatenţie au rămas fără lucrurile din maşini, ori s-au trezit cu roţile înţepate pentru ca hoţii să poată acţiona în voie.

Şeful Poliţiei Române a trimis astăzi corpul de control la IPJ Ialomiţa pentru a afla de ce doar un suspect a fost prins şi trimis în judecată în ultimii doi ani.

Cătălin Ioniţă, şeful Poliţiei Române: „Este un control care vizează şi îndrumarea colegilor nostri. Deci am dispus ca pe lângă colegii de la Direcţia Control să fie şi colegi de la ordine publică şi investigatii criminale, aşadar toate cele trei cazuri care la nivelul Inspectoratului Ialomiţa ne sunt puternic în atenţie. Pentru unul dintre cazuri, deja autorul a fost trimis în judecată, iar singurul caz de înţepare, acest mod de acţiune, va face atenţia colegilor mei în detaliu. Am luat în calcul toate zonele ţării şi intenţionăm ca împreună cu colegii de la Jandarmerie, în toate zonele vulnerabile şi în care sunt astfel de cazuri, să intensificăm prezenţa astfel încât pe componenta preventinvă şi de descurajare să ne facem, de asemenea, treaba”.

Cele mai citite

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Vizită importantă la București. Comisarul european pentru parteneriate internaționale vine în România

Vizita comisarului european pentru parteneriate internaționale, Jutta Urpilainen, la București în perioada 24-25 aprilie, marchează un moment important în dialogul dintre Uniunea Europeană și...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă