10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBeizadeaua pistolară Victor Micula, acuzat de 31 de infracțiuni de nerespectare a...

Beizadeaua pistolară Victor Micula, acuzat de 31 de infracțiuni de nerespectare a regimului armelor

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au cerut Judecătoriei Oradea arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri Victor Micula. În acelaşi dosar, sunt trimişi în judecată şi doi prieteni ai săi.

„În sarcina domnului Victor Micula, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au reţinut că acesta ar fi săvârşit un număr de 18 infracţiuni de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, în decursul anului 2019, în sensul că acesta a achiziţionat prin persoană interpusă arme letale, muniţie letală pe care le-a şi manevrat şi folosit, acesta nedeţinând niciun permis de port-armă sau autorizaţie în acest sens. El mai este acuzat şi la instigare la fals sub semnătură privată – 13 infracţiuni la număr. El l-a determinat pe un prieten de-al său, inculpat în dosar, să înscrie în fals că acesta a cumpărat pe numele lui respectivele arme, când de fapt beneficiarul acestora ar fi fost domnul Victor Micula”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul Marius Pop Blaga.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi doi prieteni de-ai lui Victor Micula, unul prin intermediul căruia ar fi cumpărat armele de vânătoare, iar celălalt, acuzat că ar fi depus mărturie mincinoasă în dosar, în favoarea lui Victor Micula.

„Împreună cu acesta a fost trimis în judecată un coinculpat, care este acuzat de săvârşirea a 18 fapte de complicitate la nerespectarea armelor şi muniţiilor. Prin intermediul acestuia, domnul Victor Micula şi-ar fi procurat respectivele arme, inculpatul deţinând permis de port-armă şi autorizaţii pentru a fi cumpărate. El este acuzat şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată – a cumpărat armele şi a înscris în fals că el este beneficiarul acestora. Mai există un inculpat trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă, care ar fi declarat mincinos pentru a-l ajuta pe domnul Victor Micula în faza de urmărire penală, cu privire la o armă”, a mai declarat Marius Pop Blaga.

În cauză, judecătorii au fixat termen de cameră preliminară pentru data de 23 aprilie.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 765: G7 se angajează să întărească apărarea aeriană a Kievului

Miniştrii de Externe ai statelor din G7 s-au angajat astăzi "să întărească mijloacele de apărare aeriană ale Ucrainei" împotriva atacurilor Rusiei, informează AFP.În comunicatul...

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....
Ultima oră
Pe aceeași temă