10.6 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAlba: Ilie Carabulea, eliberat condiţionat

Alba: Ilie Carabulea, eliberat condiţionat

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorean, a declarat luni, pentru Agerpres, că decizia instanţei este definitivă şi executorie.

În data de 20 aprilie, Judecătoria Aiud a admis cererea de liberare condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea, aflat în închisoarea din Aiud de aproape un an.

Aceasta a fost a doua cerere de liberare condiţionată depusă de către omul de afaceri, precedenta fiind făcută la două luni după încarcerarea sa.

Ilie Carabulea a mai făcut, de asemenea, în noiembrie anul trecut, o contestaţie împotriva executării dispoziţiilor penale cuprinse în decizia pronunţată de Tribunalul Alba în septembrie, prin care i s-a respins acestuia propunerea de liberare condiţionată. Judecătoria Aiud şi-a declinat atunci competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care a respins, în februarie, ca nefondată, contestaţia.

În iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF- Carpatica. Iniţial, la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, omul de afaceri a primit şase ani şi şase luni de închisoare cu executare.

El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.

Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro. Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.

Ilie Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Cele mai citite

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

VIDEO. Cătălin Cîrstoiu: “Îmi pare rău că nu l-am ascultat pe Traian Băsescu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun PSD - PNL la Primăria Capitalei, a vorbit, înt-o conferință de presă, despre expunerea publică ce i-a adus "mult rău"...
Ultima oră
Pe aceeași temă