13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAlba: Ilie Carabulea a formulat o nouă cerere de liberare condiţionată

Alba: Ilie Carabulea a formulat o nouă cerere de liberare condiţionată

Potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei, dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Aiud în cursul zilei de marţi. Este cea de-a doua cerere de acest tip depusă de către omul de afaceri, precedenta fiind făcută la două luni după încarcerarea sa.

Ilie Carabulea a mai făcut, de asemenea, în noiembrie anul trecut, o contestaţie împotriva executării dispoziţiilor penale cuprinse în decizia pronunţată de Tribunalul Alba în septembrie, prin care s-a respins acestuia propunerea de liberare condiţionată. Judecătoria Aiud şi-a declinat atunci competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă care a respins, în februarie, ca nefondată contestaţia.

De menţionat că Tribunalul Alba a decis, în septembrie 2017, ca următoarea prezenţă a lui Ilie Carabulea într-o comisie de liberare condiţionată poate fi posibilă abia din 22 martie 2018.

În iunie 2017, Ilie Carabulea a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul ASF- Carpatica. Iniţial, la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, omul de afaceri a primit şase ani şi şase luni de închisoare cu executare.

El a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2014, pentru săvârşirea unor fapte de corupţie.

Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora cea mai mare proporţie o aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro. Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea a constituit, conform procurorilor, un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.

Carabulea a mai fost încarcerat în Penitenciarul Aiud în 2012, pentru o jumătate de an, fiind liberat condiţionat înainte de expirarea duratei pedepsei de un an şi şase luni de închisoare primită pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.

Cele mai citite

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

Joe Biden a promulgat legea ce prevede pachetul de ajutor pentru Ucraina, Israel și Taiwan

Preşedintele american Joe Biden a promulgat miercuri proiectul lege foarte disputat, care prevede un nou ajutor în valoare de 95 de miliarde de dolari...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...
Ultima oră
Pe aceeași temă