19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăAcțiune spectaculoasă de destructurare a unei grupări infracționale condusă de un fost...

Acțiune spectaculoasă de destructurare a unei grupări infracționale condusă de un fost angajat MAI

Procurorii DIICOT au făcut șase percheziții domicilare în urma cărora au ridicat înscrisuri, medii de stocare și suporți optici conținând date cu caracter clasificat. Ei au mai găstit 26.805 euro, 36.165 dolari, 26 de telefoane mobile, 19 stick-uri de memorie, 3 tablete, 4 dispozitive tip microfon de interceptare a discuțiilor în mediul ambiental, o baliză GPS, două camere video disimulate în borsete, un pistol de calibru 9 mm, 83 cartușe și un autoturism de teren.

„În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada decembrie 2019 – august 2020, pe raza județului Cluj, a acționat un grup infracțional organizat, format din 6 persoane, coordonat de către un inculpat, fost lucrător în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care a desfășurat activități de identificare a unor oameni de afaceri pe care i-a supravegheat, utilizând inclusiv mijloace tehnice neautorizate (dispozitive GPS și dispozitive de interceptare și înregistrare a convorbirilor purtate în mediul ambiental) și, sub diferite pretexte, le-a solicitat remiterea unor sume importante de bani.”, a transmis DIICOT printr-un comunicat de presă.

Liderul grupării era cel care identifica potențiali oameni de afaceri șantajabili, iar ulterior coordona membrii grupării să monteze pe autovehiculele persoanelor vătămate dispozitive de urmărire de tip baliză/dispozitive GPS, unele dintre acestea având și funcția de microfon prin care se poate realiza ascultarea și înregistrarea discuțiilor purtate de către victime, să pătrundă fără drept în spații private și să montaeze dispozitive de interceptare și înregistrare a discuțiilor purtate în mediul ambiental, să realizeze activități de acces ilegal la sisteme informatice precum și, cu ajutorul relațiilor pe care le aveau în cadrul structurilor MAI, să efectueze verificări în bazele de date ale acestora.

Cei 4 inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, violarea sediului profesional, acces ilegal la un sistem informatic, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic, fals informatic și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.

Cele mai citite

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă