22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăInvestigații România Liberă5000 de pachete cu ţigarete de contrabandă descoperite la frontiera de est

5000 de pachete cu ţigarete de contrabandă descoperite la frontiera de est

În data de 26 martie a.c., în jurul orelor 16.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani au observat două persoane care se deplasau în apropierea localităţii Teioasa spre pădure, transportând în spate colete voluminoase.
La vederea poliţiştilor de frontieră, persoanele s-au îndreptat către interiorul pădurii. În urma verificărilor efectuate, într-o râpă din pădurea Teioasa au fost depistate ascunse mai multe colete cu țigări.
La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 100.000 de ţigarete (5.000 de pachete), în valoare totală de 70.000 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

*Polițiștii de frontieră de la SPF Dorohoi au descoperit și confiscat, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 6000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de peste 60.100 de lei.Pentru reținerea țigaretelor a fost folosit armamentul din dotare, fiind trase patru focuri de armă.

În data de 26 martie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi și cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, au organizat o acţiune comună pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.
În jurul orelor 20.35, au fost observate mai multe persoane care se deplasau din marginea localității Pomârla către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.
La vederea poliţiştilor de frontieră, profitând de condiţiile meteo şi de întuneric, persoanele au abandonat coletele și au fugit în pădurea din apropiere. Deoarece persoanele nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare fiind trase patru focuri de armă în plan vertical, fără a fi înregistrate victime sau pagube materiale.
La inventarierea bunurilor a rezultat cantitatea de 120.000 de ţigarete (6.000 de pachete), în valoare de 60.100 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Cele mai citite

Boris Becker, despre Simona Halep: „Cred că tenisul mondial are nevoie de ea”

Fostul mare jucător german Boris Becker, prezent, marţi, la Bucureşti, la premiera filmului documentar Nasty, a declarat că tenisul mondial are nevoie de Simona Halep. „Mă...

Boris Becker, despre Simona Halep: „Cred că tenisul mondial are nevoie de ea”

Fostul mare jucător german Boris Becker, prezent, marţi, la Bucureşti, la premiera filmului documentar Nasty, a declarat că tenisul mondial are nevoie de Simona Halep. „Mă...

Armata israeliană l-a eliminat pe comandantul regiunii de coastă al Hezbollah

Armata israeliană (IDF) a anunţat că l-a eliminat pe comandantul regiunii de coastă al Hezbollah în urma unui atac aerian efectuat marţi, relatează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă