Cel mai important eveniment al zilei bursiere de marti l-a constituit publicarea de catre BRD-GSG a rezultatelor financiare preliminare pentru anul 2006. Conform acestui anunt, BRD a obtinut anul trecut un profit net de 656 milioane de lei (circa 186 milioane de euro), in crestere cu 19% comparativ cu anul anterior. BRD este cea mai importanta banca romaneasca tranzactionata la bursa, avand o capitalizare de putin peste 15,3 miliarde lei (4,55 miliarde euro). Astazi, volumul de tranzactionare a fost unul foarte ridicat pentru titlurile BRD, totalizand peste 167.000 de actiuni, iar pretul de inchidere al zilei s-a situat la 22,2 lei, in crestere cu circa un procent fata de ziua anterioara. In momentul de fata, luand in calcul profitul net pe actiune obtinut in 2006 si pretul curent de piata, actiunile BRD au un raport pret/profit de 23,5, ceea ce o situeaza pe primul loc ca atractivitate intre cele trei banci listate.
Un alt emitent in voga a fost in ultimele zile Transelectrica. Pentru titlurile TEL, trendul ascendent a continuat si astazi, aprecierea de pret depasind din nou cinci procente. Presiunea cumparatorilor ramane extrem de accentuata, ceea ce contribuie nu numai la ascensiunea pretului, ci si la mentinerea unei lichiditati ridicate a tranzactiilor pentru acest emitent.
Astazi a fost ultima zi in care investitorii mai puteau cumpara actiuni Albalact Alba Iulia pentru a putea subscrie la majorarea de capital social cu aport in numerar pe care compania o va opera. Incepand de miercuri, pretul de piata se va ajusta in sens descendent pentru a reflecta trecerea acestei date extrem de relevante. Corespunzator inchiderii de astazi realizate la 1,94 lei, un nivel de echilibru calculat matematic este in jur de 0,945-0,950 lei pe actiune (rata de alocare a noilor actiuni fiind 115 la 100).
Pe sectorul petrolier am avut parte de o evolutie mixta in cursul sedintei de marti. In vreme ce titlurile Petrom au avut o usoara crestere, actiunile Rompetrol Rafinare Constanta au continuat sa scada, apropiindu-se tot mai mult de nivelul suport de la 0,0980 lei.
Pe ansamblul pietei, tendinta a fost usor pozitiva, atat BET-C, cat si ROTX si BET-FI reusind usoare aprecieri, mai mici de un punct procentual.