5.6 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăViteza melcului în construcţiile pe bani europeni va costa 15 la sută...

Viteza melcului în construcţiile pe bani europeni va costa 15 la sută din contract

Ministerul Transporturilor vrea să aplice constructorilor penalităţi de până la 15 la sută din valoarea contractului dacă aceştia întârzie proiectul, iar instituţia anunţă că nu vor mai fi acceptate extinderi de timp sau costuri suplimentare, informează NewsIn.

Regulile urmează să fie aplicate în cazul autostrăzilor finanţate din fonduri europene.

„Am anunţat de săptămâna trecută că o ilustrare fermă a noii politici la nivelul MTI este graficul penalităţilor pe care Compania de Drumuri le-a impus constructorilor care nu şi-au respectat angajamentele. Vorbim de 40 de milioane de euro pe care statul român trebuie să îi recupereze, dând un semnal clar că nu mai acceptă să fie păgubit. Nu am niciun parti-pris faţă de nicio firmă din orice ţară ar proveni. Când îşi vor face bine treaba voi lăuda orice firmă, indiferent de ţara de provenienţă sau de reputaţia ei în mass-media. Când însă nu şi-o va face, voi acţiona”, a declarat, luni, ministrul de resort, Anca Boagiu, potrivit unui comunicat de presă.

În acest sens, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va aplica noi reguli în contractele cu firmele care vor construi cei 183 de km de autostradă de pe Coridorul 4, finanţaţi din fonduri europene.

„Potrivit noilor reguli, nu este posibilă depăşirea cu mai mult de 10% din valoarea de contract actualizată conform indicilor statistici sau schimbărilor de legislaţie. În plus, pentru întârzierea înregistrată în finalizarea contractului în termenul prevăzut, penalităţile sunt de 0,1% pe zi din valoarea de contract acceptată, corespunzătoare (aşa cum va fi determinată de inginer), fără TVA pentru fiecare de zi de întârziere”, potrivit comunicatului.

Limita de penalizare va fi de 15% din valoarea contractului.

Astfel, pentru programul de execuţie se vor aplica penalităţi de întâziere de 4.000 lei pe zi, iar pentru neatingerea unuia dintre punctele de referinţă de 500.000 euro. De asemenea, în cazul în care se înregistrează întârzieri în atingerea unui punct de referinţă se va suspenda plata către constructor până la îndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Noile reguli stabilesc că beneficiarul va avea posibilitatea de a acorda antreprenorului dreptul de acces în şantier şi punerea în posesie a acestuia etapizat, pe sectoare, urmând ca firma constructoare să execute lucrările repectând acest plan şi termenele stabilite prin contract. Fiecare secţiune va avea şase puncte de referinţă.

„Prin această măsură, antreprenorul va lucra pe secţiunile libere de sarcini, dând timp beneficiarului de a obţine restul terenurilor în baza documentaţiilor realizate de către antreprenor, astfel încât să fie respectate termenele contractuale. În ceea ce priveşte programul de execuţie, antreprenorul îi va remite inginerului un program de lucru detaliat în termen de 28 de zile de la data de începere a lucrărilor. Antreprenorul va remite programe actualizate la intervale nu mai mari de trei luni”, potrivit noilor reguli.

De asemenea, constructorii nu vor mai putea cere extinderi de timp sau costuri suplimentare, motivând nepredarea terenurilor, şi nu vor putea suspenda lucrările pentru că programul prevede lucrul pe o secţiune inaccesibilă.

„Antreprenorul îi va furniza inginerului actualizări săptămânale ale programului, care să confirme intervalul de desfăşurare, locul şi natura fiecărei activităţi care se va efectua pe şantier în cursul săptămânii ulterioare. Mai mult, antreprenorul este obligat să ia măsuri pentru întocmirea documentaţiei complete pentru obţinerea autorizaţiei de construire, în caz contrar fiind aplicate penalităţi. În privinţa ritmului evoluţiei lucrărilor, controlul progresului lucrărilor se va face printr-un sistem de puncte de referinţă (benchmarkuri), care va permite urmărirea facilă a progreselor şi identificarea întârzierilor”, se mai precizeaza în comunicat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă