37.8 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVIDEO. Dan Diaconescu: Merg la bancă după banii de salarii. Contractul pentru...

VIDEO. Dan Diaconescu: Merg la bancă după banii de salarii. Contractul pentru Oltchim NU a fost semnat

Dan Diaconescu nu a semnat contractul pentru privatizarea Oltchim, dar afirmă că este decis să plătească salariile angajaţilor combinatului, potrivit Realitatea.net.

„Mergem la bancă. Suntem oameni serioşi. Ne ţinem de cuvânt. Scoatem banii din bancă şi aşteptăm decizia în scris a Guvernului cum putem proceda legal ca ei să ajungă la Oltchim. Mergem la bancă. Arătăm banii de salarii şi apoi vedem ce ne arată şi guvernanţii”, a declarat luni Dan Diaconescu.

Diaconescu a subliniat că este vorba de „câţiva saci” cu bani. „Trebuie să arătăm salariaţilor Oltchim că banii lor sunt în mâinile guvernanţilor”, a mai spus patronul OTV.

Diaconescu a declarat luni că până în prezent nu au avut loc „discuţii reale” privind preluarea acţiunilor la Oltchim şi că va acţiona statul în judecată dacă va fi eliminat de la negocieri. El a afirmat totuşi că a avut loc „o schimbare de situaţie” şi că ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, şi-a cerut scuze în numele Guvernului pentru acuzaţii aduse lui Diaconescu.

„Avem o răsturnare de situaţie. În ultima oră şi jumătate am fost în biroul domnului Chiţoiu, care ne-a primit cu maximă amabilitate. Noi am cerut această întâlnire, negocierile intraseră într-un oarecare impas”, a afirmat Diaconescu.


<!–
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/feb93ae1acafac217c5d1c8e19388e50/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// –>
&lt;a href=”http://www.contentchannel.ro” mce_href=”http://www.contentchannel.ro” target=”_blank”&gt; &lt;img border=”0″ alt=”content channel” title=”content channel” src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” mce_src=”http://worker.contentchannel.ro/img/logo-mic.png” /&gt; &lt;/a&gt;

El a câştigat săptămâna trecută licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Diaconescu a spus că Daniel Chiţoiu i-a prezentat scuze în numele Guvernului pentru faptul că săptămîna trecută din partea Executivului au fost lansate o serie de acuzaţii. „Domnul Chiţoiu a prezentat scuze din partea sa, a Guvernului şi a premierul Ponta pentru toate acuzaţiile care mi-au fost lansate în ultimele săptămâni”, a afirmat Diaconescu.
Patronul OTV a adăugat că nu este obligat să semneze luni, 1 octombrie, contractul pentru achiziţia de la stat a pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim.

„Termenul final pentru plata banilor din contract, a celor 45 de milioane euro, este14 februarie 2013, dar noi vrem să dăm banii mai devreme, dacă ne înţelegem. Termenul pentru semnarea contractului nu este de zece zile, nu scrie nicăieri. Teoretic, putem da banii până în 14 februarie. Eu m-am angajat să plătesc la semnare, dar nu sunt obligat să semnez în zece zile”, a continuat el.

Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oltchim, i-a cerut lui Diaconescu să prezinte o dovadă că dispune de cele 45 milioane euro pe care s-a angajat să le plătească pentru acţiuni.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat atunci că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Joi seară, Victor Ponta a declarat că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă