3.3 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăVictimele colaterale ale scandalului Nelu Iordache

Victimele colaterale ale scandalului Nelu Iordache

Rezilierea contractelor semnate de Romstrade, firma lui Nelu Iordache, cu Compania de Drumuri loveşte în cea mai mare bancă din România.

 

Rezultatele Băncii Comerciale Române, dar posibil şi cele ale altor bănci importante din România, precum şi ale unor firme de leasing ar putea fi afectate de rezilierea recentă, de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), a mai multor contracte semnate de firma de stat cu Romstrade, companie deţinută de Nelu Iordache. Asemenea majorităţii constructorilor importanţi, Romstrade şi-a cesionat băncilor majoritatea contractelor semnate cu CNADNR. Mecanismul presupune că firma constituie un depozit colateral şi cedează în favoarea băncii dreptul de a încasa facturile, urmând ca aceasta să acorde constructorului o linie de credit. Contractele semnate de Romstrade cu BCR se numesc „facilitate de credit multiprodus”.

„Sunt produse de creditare flexibile pe baza cărora o firmă poate primi bani cu diferite destinaţii, precum investiţii, plata obligaţiilor la buget, cumpărarea de materie primă, utilaje, plata furnizorilor”, explică analistul economic Aurelian Dochia.

Potrivit datelor din Arhiva Electronică de Garanţii Mobiliare, Romstrade a cesionat BCR cel puţin trei contracte, anume DN6 Alexandria-Craiova, centura Caracal şi lotul 1 din autostrada Năd-lac-Arad, toate reziliate recent de CNADNR. Deoarece nu va mai încasa bani din acestea, Romstrade ar putea fi obligată să restituie împrumutul, banca va trebui să execute colateralul constituit, iar dacă acesta nu va fi acoperitor, cum se întâmplă în cele mai multe cazuri, se va trece la executarea silită. În plus, banca va trebui să constituie provizioane aferente creditelor incerte.

Arhiva electronică nu menţionează valorile liniilor de creditare. Ţinând cont însă că valoarea însumată a celor trei contracte este de ordinul sutelor de milioane de euro, liniile de credit acordate firmei Romstrade de către BCR pot fi semnificative.

BCR: Nu comentăm

Ieri câteva zeci de angajaţi ai firmei Romstrade au protestat în faţa sediului acesteia, solicitând plata salariilor restante. Unii angajaţi au afirmat că nu şi-au mai încasat salariile din septembrie şi că managementul firmei le-ar fi răspuns că drepturile salariale nu au fost plătite deoarece o bancă ar fi blocat conturile. Nu s-a precizat despre ce bancă este vorba.

Cornel Cojocaru, director de comunicare al BCR, a refuzat ieri să informeze dacă BCR este banca ce a poprit conturile firmei Romstrade, care e expunerea băncii pe această firmă, afirmând că nu cunoaşte situaţia şi că, chiar dacă ar şti, legea bancară nu îi permite să dezvăluie informaţii privitoare la clienţii băncii.

Aurelian Dochia: O situaţie dificilă

„Este o problemă pentru orice bancă. Ea nu e bucuroasă de această situaţie, e complicat să recuperezi banii şi aceasta după mult timp, iar colateralul cel mai probabil nu acoperă împrumutul”, spune Aurelian Dochia. De regulă, în cazul unor astfel de facilităţi de credit banca este obligată să urmărească îndeaproape modul de derulare a contractului şi utilizarea banilor, chiar dacă produsul de creditare e flexibil.

„În cazul nerambursării creditului se ajunge la scadenţă anticipată a creditului şi la executare. Banca trebuie să constituie provizioane care dublează pierderea”, spune avocatul Gheorghe Piperea. Pe lângă bănci, sunt traşi în vârtej „toţi cei care au contracte”, spune el.   

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Alexandr Dughin: România va face parte din Rusia. MAE: Rusia va eșua

După ce i-a luat, luni, oficial, apărarea lui Călin Georgescu, arătând că este la curent și preocupat de alegerile prezidențiale din România, Vladimir Putin...

Guvernul francez e gata să cadă. Extrema dreaptă și stângă au depus moțiuni de cenzură

Guvernul francez se află la un pas de prăbușire, după ce partidele de extremă dreapta și stânga au depus luni moțiuni de cenzură împotriva...

Diana Șoșoacă vrea guvern suveranist format din AUR, SOS și POT: Ne sacrificăm noi

Diana Șoșoacă, șefa formațiunii SOS România, le-a cerut, luni seară, formațiunilor "suveraniste" care au intrat în Parlament să colaboreze pentru formarea unui guvern minoritar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă