Sedinta de ieri a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a fost caracterizata de o valoare extrem de modesta a tranzactiilor, de 27,58 milioane de lei (cu putin peste opt milioane de euro), dar si de corectii pozitive la nivelul indicilor. Cel mai mult, cu 1,24%, s-a apreciat indicele BET, care reflecta tendinta preturilor celor mai lichide actiuni. La randul lui, indicele compozit BET-C, care evidentiaza evolutia preturilor tuturor actiunilor cotate, a crescut cu 0,73%. In fine, indicele BET-FI s-a apreciat cu 0,06%. Pe piata Deal a fost realizata o singura tranzactie speciala, cu peste doua milioane de actiuni ale Petrom, in valoare de 1,3 milioane de lei. Pe piata Regular, cele mai lichide titluri au fost cele ale Bancii Transilvania, care au inregistrat un rulaj de 5,26 milioane de lei.